Data actualizării:
Data publicării:

Daniela Şerban, ARIR: Ne dorim o piaţă de capital ca un AER pentru economie. Ce înseamnă, de fapt, AER

Autor: Andreea Ditcov | Categorie: Economie
WhatsApp
Sursă foto: DC News
Sursă foto: DC News

ARIR, Asociația Română pentru Relația cu Investitorii, își dorește să îndrume companiile și investitorii către piața de capital din România. 

Alegeri prezidentiale 2024

În cadrul conferinței ”Cum poate deveni piața de capital din România motorul economiei”, Daniela Șerban, Președintele Asociației Române pentru Relația cu Investitorii, a vorbit despre modul în care piața de capital din România poate deveni o variantă de finanțare pentru IMM-urile din România, dar şi despre faptul că statul nu este mereu înclinat spre companii. 

”ARIR își dorește o piață de capital ca un aer pentru economie, aer în sensul de a fi o piață atractivă. Atractivitatea înseamnă acel covor roșu, cât de mult poate fi el, pe care să se poată ajunge ușor la bursă. Ușor este un termen relativ, pentru că Bursa înseamnă transparență, anumite practici și bune practici. Chiar și așa, acele mici detalii, care pot face diferența, un exemplu fiind acele directive europene care, uneori, în România, uneori sunt transpuse mai catolic decât Papa, cum s-ar spune. AER, atractivitate, iar E vine de la eficiență și aici ne dorim un dialog interinstituțional pentru că sunt situații în practică când instituțiile statului nu comunică între ele și aici intervine rolul nostru. Un exemplu este Codul român al sustenabilității, unde împreună cu ASF am avut un dialog foarte bun la Guvern. Ne dorim acest dialog și să nu se suprapună legile sau reglementările între ele. Și de relevanță, s-a tot vorbit, reflectarea rolului de finanțator în programele sau strategiile și politicile de guvernare, aici este inclusă și partea de educație. 

Câteva sugestii sau direcții pentru zona guvernamentală ar fi în cadrul planurilor strategice, care au fost monitorizate, ne-am dori și vom veni în dialog cu ministerul pentru mediul de afaceri, ca atunci când identifică soluții de finanțare a IMM-urilor cu potențial de export sau internaționalizare, să includă și piața de capital ca opțiune de finanțare. De asemenea, în dialog cu Ministerul Economiei, ne dorim ca piața de capital, dincolo de asocierea cu guvernanța corporativă, să fie integrată și în economie mai mult, atât prin finanțare, dar și guvernanța corporativă poate fi transpusă mai departe, către companiile private. În ceea ce privește Ministerul Finanțelor Publice, sigur, așteptăm cu interes strategia pieței de capital, iar în cazul Ministerului Finanțelor Publice, planul strategic instituțional prevede finanțarea statului prin intermediul pieței de capital, iar de aici ne dorim un rol mai extins și o colaborare mai mare cu toți actorii pieței”, a spus Daniela Șerban, Președintele Asociației Române pentru Relația cu Investitorii. 

Youtube video image

Conferința: ”Cum poate deveni piața de capital din România motorul economiei”

Printre temele dezbătute în cadrul emisiunii transmite de DC News și DC News TV au fost dezbătute subiecte care să atigă problemele pieței de capital din România și să evidențieze soluții care pot transforma piața națională în una atractică pentru capitalul de investiții. O parte dintre temele dezbătute au fost?

Poate deveni piața de capital din România motorul economiei? Cum putem convinge autoritățile că Bursa de la București este o sursă reală de finanțare?Cum putem avea mai multe companii și investitori la bursă?

Cum se poate implica statul în avantajul său pentru a încuraja utilizarea mecanismelor bursiere?

Care sunt actorii care fac piața de capital să vibreze?

Birocrația la bursă, principala piedică: direcții de acțiune pentru reducerea acesteia

Scurtarea la jumătate a duratei operațiunilor de majorare de capital și a altor operațiuni corporative pentru companiile listate

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel