Data publicării:

Daniel Morar nu mai este magistrat

Autor: DCNews Team | Categorie: Arhiva
WhatsApp
Daniel_Morar
Daniel_Morar

Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a luat act, în ședința de marți, de demisia din magistratură a procurorului Daniel Morar, fost șef al Direcției Naționale Anticorupție care din nouă iunie își va începe mandatul de judecător al Curții Constituționale.

Magistrații Consiliului au avut pe ordinea de zi cererea de eliberare din funcția de procuror al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj a lui Daniel Morar. Documentația va fi trimisă președintelui României care va semna decretul de eliberare din funcție.

Daniel Morar a fost timp de două mandate consecutive procuror-șef al Direcției Naționale Anticorupție. Președintele Traian Băsescu l-a numit pe Morar pe 25 martie judecător al Curții Constituționale a României pentru un mandat de nouă ani, urmând a-și prelua atribuțiile pe nouă iunie.

Daniel Morar își putea relua cariera de procuror după terminarea mandatului de judecător CCR, dacă nu ar fi ales să demisioneze din magistratură.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel