• Daniel Funeriu avertizează PNL: În 2024, va fi PRĂPĂD. PSD va câștiga cu 70%
Daniel Funeriu, ministru PDL al Educației în Guvernul Boc, a lansat un avertisment ferm către PNL. ”Nu vă cere nimeni să vă iubiți tandru” transmite el partidelor din coaliția de guvernare.
”Așa cum arată lucrurile azi, în 2024 o să mergem toți să votăm PSD ca să nu câștige AUR... La fel ca în 2000 când Iliescu a fost soluția proastă, preferabilă lui Vadim. PNL și USRPLUS, nu vă mai canibalizați, nu vă mai cotonogiți! Faceți un proiect politic comun: PNL să scape de uscăturile care au uselismul în sânge, iar USRPLUS să scape de mesianici adolescentini în căutare de imagine publică și puneți-vă serios pe guvernare! Nu vă cere nimeni să vă iubiți tandru, vrem doar să vedem coerență și profesionalism, ambele absente încă. Altminteri în 2024 va fi prăpăd și chiar că PSD va câștiga cu 70%!
PS: în caz că nu v-ați prins, eliminarea Șoșoacei și, probabil, a altor asemenea, are în spate un mesaj clar: ”nu suntem descreierați, suntem doar patrioți”.” scrie Daniel Funeriu, pe Facebook.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News