Daniel Fenechiu, reacţie după violenţele de la proteste. Mesaj pentru Guvernul Cîţu: "Fără paşi înapoi"
Senatorul PNL Daniel Fenechiu a reacţionat după violenţele de la protestele anti restricţii care au avut loc luni seară în mai multe oraşe din ţară. Acesta spune că protestele sunt acceptabile, dar numai dacă acestea respectă legea.
”Nu cred că este o surpriză pentru nimeni faptul că la nivel european există un fenomen de proteste și fără discuție România nu putea să facă notă discordantă. Pe de altă parte, întotdeauna când există măsuri restrictive ale dreptului la liberă circulație, există nemulțumiri care sunt cât se poate de firești, dacă rămân la stadiul de nemulțumiri, însă în situația în care ele degenerează și duc la anumite tipuri de acțiuni, cum au fost cele de aseară, în care s-a depășit timpul în care cetățenii aveau potrivit legii posibilitatea să se găsească în aer liber, care încalcă regulile privind păstrarea unei distanțe și așa mai departe, devin deja și intră în zona inadmisibilului”, a declarat Daniel Fenechiu la RFI.
Sfat pentru Guvernul Cîţu. "Fără paşi înapoi"
”Nu cred că un pas înapoi ar trebui făcut vreodată în fața unor manifestări de acest gen. Deci nu, cu siguranță, acest tip de manifestări nu trebuie să genereze pași înapoi ai Guvernului. Însă dacă în evaluarea constantă pe care orice autoritate o face activității pe care o are, Guvernul constată că sunt măsuri care pot fi îmbunătățite sau că există și alte perspective, fără discuție, întotdeauna, măsura care trebuie luată trebuie să fie măsura care e cea mai bună generatoare de efecte", a mai spus Daniel Fenechiu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News