Dâncu: Situaţie COMPLICATĂ pentru Nicuşor Dan. Chirieac: E foarte important ce spuneţi
Sociologul Vasile Dâncu a atras atenţia asupra unui fapt legat de Nicușor Dan.
Vasile Dâncu a atras atenţia asupra faptului că Nicuşor Dan nu va avea un mandat uşor, plecând de la faptul că primarii de sector fac parte din partide diferite, iar nici la nivelul Consiliului General lucrurile nu sunt tranşate decisiv în favoarea alianţei care l-a susţinut.
"E o situaţie destul de complicată care probabil că nu va duce nici în viitor la o guvernare locală, în Bucureşti, care să fie luminoasă. Vor fi din nou bătălii în Consiliul General, se vor face alianţe conjuncturale în funcţie de anumite proiecte, deci nu cred că va fi foarte simplu pentru noul primar general să conducă acest mamut, acest megalopolis care este Bucureştiul şi care are, în sectoare, primari diferiţi, care are cartiere care sunt diferite ca şi structură", a explicat Vasile Dâncu.
"E foarte important ce spuneţi. Întrevedeţi faptul că Nicuşor Dan nu va avea posibilitatea să-şi pună în aplicare programul din cauza prea marei diversităţi politice şi opţiunilor politice, plus a persoanelor şi uneori a personajelor care populează acum vârful politicii de la Bucureşti. Dar premierul Orban şi preşedintele Iohannis au făcut public faptul că îl vor sprijini în toate acţiunile pentru bucureşteni pe domnul Nicuşor Dan", a replicat Bogdan Chirieac.
VIDEO:
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News