Data publicării:

Dâncu, despre un ministru dat afară: Este un om cu foarte bună expertiză

Autor: Anca Murgoci | Categorie: Politica
WhatsApp

Vasile Dâncu a declarat că nu l-a luat prin surprindere remanierea anunţată de premierul Dacian Cioloş, dar că acest moment a fost ales fără să fi fost 'pregătit mediatic'.

Alegeri prezidentiale 2024

Pe de altă parte, el a declarat că nu poate să ofere explicaţii prea relevante legate de evaluarea pe care a făcut-o premierul în cazul miniştrilor.

'Am discutat cu Dacian Cioloş despre strategiile unor ministere, mai ales ale celor sociale. Eu mă ocup de partea socială. De partea care astăzi a fost, oarecum, obiectul remanierii se ocupă Costin Borc. El este cel care se ocupă de afacerile economice. Eu mă ocup de afacerile sociale, într-o definire anglo-saxonă', a spus vicepremierul.

În ceea ce îl priveşte pe Marius Bostan, care a fost demis din funcţia de ministru al Comunicaţiilor, Dâncu a apreciat că acesta este 'un om cu foarte bună expertiză', că a fost un 'ministru dinamic', care a făcut foarte multe lucruri legate de plata electronică şi introducerea internetului la ţară. Vasile Dâncu a opinat că, probabil, e vorba doar de 'integrare într-un anumit ritm'.

'Singura chestiune poate că a fost legată de unele procese privind interconectivitatea bazelor de date dintre ministere. De zece ani cel puţin se lucrează, s-au dat sute de milioane de euro, cel puţin, pe baze de date şi fiecare dintre aceste baze de date au fost construite parcă pentru a consolida o independenţă a ministrului sau ministerelor. Nu e vorba de guvernul nostru, ci de guvernele trecute', a afirmat vicepremierul.

Referitor la Dan Costescu, demis de la portofoliul Transporturilor, Dâncu a admis că nu este un cunoscător al domeniului, dar că în acest caz a fost vorba de 'un specialist venit din interiorul Ministerului Transporturilor'. 'A încercat în ultima vreme să facă şi o reformă a CNADNR (...) N-a reuşit într-adevăr să lanseze licitaţii, au existat câteva proiecte la nivelul Guvernului privind căi alternative de a construi o agenţie care să se ocupe de mari proiecte şi cred că există încă această alternativă', a mai precizat el la B1 TV.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel