Data publicării:
Dăncilă, sesizare la CCR. Toni Neacșu: S-a exprimat deja. Ce au decis judecătorii
Premierul Viorica Dăncilă a sesizat CCR cu privire la un posibil conflict între Parlament și ÎCCJ cu privire la Completele de 5 judecători. Toni Neacșu subliniază că CCR deja s-a pronunțat în acest sens.
Colegiul de Conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a decis, la începutul lunii septembrie, să nu aplice noile prevederi ale Legii 304/2004, în privinţa reconfigurării completelor de cinci judecători. Potriviti legii, președintele/vicepreşedintele ÎCCJ, precum şi preşedintele secţiei penale nu mai sunt membri de drept în complete, ci pot face parte din acestea doar prin tragere la sorţi. În prezent, judecătorii care ocupă respectivele funcţii fac parte din complete în baza Regulamentului ÎCCJ. Pentru că în textul legii scrie că tragerea la sorţi a completelor are loc "la începutul fiecărui an", Colegiul de Conducere al ÎCCJ a considerat că actualele complete, configurate la finalul anului 2017, pot să rămână în componenţa actuală până la finalul anului, când se vor aplica noile prevederi legale.
Prin urmare, Viorica Dăncilă a sesizat CCR.
Toni Neacșu scrie, pe Facebook că CCR deja s-a pronunțat cu privire la acest aspect din lege:
”Este probabil interesant de știut că instanța de justiție constituțională s-a exprimat deja cu privire la inexistența membrilor de drept în completele de 5, pe legea în vigoare încă din 1.02.2014, toți judecătorii din complet, inclusiv președintele sau vicepreședintele ICCJ, trebuind să fie trași la sorți, în mod aleatoriu.
Din fericire, Curtea Constituțională a apucat să explice și asta.
În speță este vorba de completele de 5 în materie civilă, dar textul de lege interpretat de CCR este comun și este chiar cel care sta la baza recentei sesizări în ce privește existența unui conflict juridic de natură constituțională între legiuitor și ÎCCJ.
"Potrivit art. 32 alin. (2), (3) și (4) teza a doua din Legea nr. 304/2004, (...) judecătorii care fac parte din acest complete sunt desemnați, prin tragere la sorți, în ședință publică, de președintele sau, în lipsa acestuia, de vicepreședintele Înaltei Curți de Casație și Justiției. Potrivit art. 32 alin. (5) teza întâi, Completul de 5 judecători este prezidat de președintele sau vicepreședintele ÎCCJ, când acesta face parte din complet. Așadar, faptul că președintele/vicepreședintele instanței POATE intra, ÎN URMA TRAGERII LA SORȚI, deci în mod aleatoriu, în compunerea completului de 5 judecători (...), nu poate conduce la concluzia că această reglementare ar încălca dreptul la un proces echitabil. (Decizia CCR nr. 68/22.02.2018)”
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News