Data actualizării:
Data publicării:

Dăncilă, răspuns pentru Iohannis, în ședința de Guvern

Autor: DCNews Team | Categorie: Politica
WhatsApp
Viorica Dăncilă și Klaus Iohannis
Viorica Dăncilă și Klaus Iohannis

Președintele României, Klaus Iohannis, participă la ședința de Guvern. Prim-ministrul Viorica Dăncilă face o serie de declarații după discursul președintelui.

Mulțumesc, domnule președinte. În ceea ce priveşte apărarea, politica externă şi ordinea publică, este în atributul dumneavoastră, conform Constituţiei, să participaţi la aceste lucruri. Legat de cooperarea pe perioada Preşedinţiei, am spus-o încă de la început, o mai subliniez şi acum, este o cooperare necesară, este nevoie de consens pentru că Preşedinţia Consiliului UE reprezintă pentru noi o provocare, dar în acelaşi timp şi o oportunitate de a demonstra că România este bine pregătită, aşa cum au subliniat instituţiile europene

Sunt convinsă că o cooperare pe subiectele principale, Brexit, Summit-ul de Sibiu, politica agricolă comună sunt numai câteva dintre aspecte care presupune o abordare luată în consens. Consultările cu Guvernul sunt foarte bune pentru că există oportunitatea ca fiecare ministru să poată să vorbească despre progresele pe care le face pe anumite dosare, teme de interes pentru România.

Legat de Oltchim. În contextul anunțului făcut de Comisia Europeană. Chim Complex este proprietarul deplin. În aceste condiții, decizia nu va afecta în niciun fel vânzarea activelor funcționale. Aș vrea să subliniez că procesul de vânzare s-a desfășurat în deplină conformitate.

Mai am o veste bună, pentru locuitorii din Tulcea și Brăila. Ministerul Transporturilor a emis autorizația pentru începerea podului care va lega Tulcea de Brăila, cu o lungime 1974 metri, care va fi cel mai lung din România.  Durata este de 17 luni de la data începerii lucrărilor. 

Vreau să precizez că miniștrii Guvernului au deținut președinția din umbră pe timpul președinției deținută de către Austria. În cadrul întrevederii, vom aborda teme aflate pe agenda europeană și un accent deosebit îl vom pune pe coeziune.

În perioada 21-14 decembrie, voi participa la Belgrad alături de alți prim-miniștri, unde voi prezenta principalele priorități ale președinției României la Consiliul Uniunii Europene.

Aprobăm astăzi măsurile necesare pentru implementarea Spitalelor de Urgență din Iași, Cluj și Craiova.

Şedinţa de astăzi va avea loc în două etape. O primă etapă în care vom face referire la cele trei domenii, apărare, ordine publică şi politică externă, şi a doua etapă care cuprinde actele normative referitoare la domeniul economic, a declarat Viorica Dăncilă.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel