Data publicării:
• Dan Negru, AVERTISMENT în plină pandemie: "După război, apar tribunalele, eroii şi vinovaţii"
Dan Negru a lansat un avertisment în plină pandemie şi afirmă că statele trebuie să fie în continuare extrem de atente la evoluţia virusului. În plus, acesta critică modelul suedez de abordare a pandemiei.
”Recunosc, săptămâna trecută mă uitam admirativ la suedezi. N-au închis nimic.
Dar dacă e adevărat breaking-news-ul de la CNN care spune că Suedia a ajuns la peste 100 de morti pe zi într-o țară cu doar 9 milioane de oameni, suedezii pot să-şi bage în cu..r Volvo-ul şi oțelul. Va fi prima ţară care va intra într-o uriașă criză morală şi mulţi din cei care au decis să sacrifice omu' în favoarea fierului vor intra la pârnaie!
Frica a intrat în toţi! Ăia care vor decide "ieşirea" şi o vor greși cu o săptămână sau două vor fi acuzaţi de ceilalți că au greşit grăbindu-se.
Sau, invers, că au distrus economia întârziind ieşirea.
Timpul va decide care model a fost mai bun... Al nostru, ăla suedez, al englezilor? Dar frica de cătușe e în oricare politician al lumii care ia decizii în lunile astea! Oricare ar fi ele, deciziile !
Pentru că după războaie apar tribunalele, eroii şi vinovaţii...", a scris Dan Negru pe Facebook.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News