"Colaborarea a căzut de mult, de aproape două luni de zile. (...) A doua zi după ce am semnat acest acord sau, mă rog, a treia zi, s-a dat ordonanța trădării. Știți ce s-a întâmplat cu ordonanța trădării? Noi am făcut o greșeală. Noi am crezut că lucrurile în România vor merge spre normalitate, nu spre dezastru, și am pus pe listele noastre pentru consiliile locale, județene, primării, oameni foarte pricepuți, cu multe studii, savanți dacă s-ar putea. Din păcate, lucrurile acestea nu coincid și cu moralitatea respectivilor oameni", a spus Diaconescu.
Întrebat dacă secretarul general al PP-DD, Liviu Robert Neagu, care în luna iulie a fost numit în postul de secretar general adjunct al Guvernului, mai deține sau nu această funcție, Dan Diaconescu a susținut că această poziție este una "onorifică".
Candidatul PP-DD la prezidențiale a explicat că protocolul de colaborare cu PSD a fost semnat pentru că au fost negociate mai multe posturi de viceprimar, însă OUG 55/2014 a dus la "decapitarea" acestora, mulți dintre ei alegând să se alăture social-democraților.
Dan Diaconescu a adăugat că pe viitor va pune oameni pe listele electorale doar pe criteriul fidelității și că va susține limitarea numărului de mandate ale parlamentarilor și ale aleșilor locali la două, ca o măsură de a reduce migrația politică.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Știați că un singur stat din Europa are graniță terestră cu Africa iar 9 din 10 români răspund greșit
- BANCUL ZILEI: Ați greșit numărul!
- Horoscop 6-12 mai 2024: Zodia care s-a certat cu toată lumea. Daniela Simulescu: „Îți recomand mai mult pragmatism” /video
- Ploi abundente, grindină și vânt puternic în prima zi de Paști. Județele vizate de fenomenele meteo extreme
- Culmea prostiei în hipermarketuri. O decizie bizară pe care marii retaileri o iau și care stârnește furia românilor
- De ce nu ni se arată cum se fac crenvurștii. Bulai: Am văzut cu ochii mei ce se întâmplă la o fermă de curcani / video
- SRI, mai necredincios ca Toma în noaptea de Înviere. Mesaj simpatic / foto
- O biserică de o frumusețe rară din România, construită în 1878, a ars în totalitate în noaptea de Înviere / foto
- Nu s-a mai întâmplat de 23 de ani în SUA. Adrian Mitroi: Inflația este lipicioasă, iar dolarul este prea tare
- Acuzații în presa austriacă: Dronele militare rusești folosesc AI dezvoltat cu Kaspersky