Data publicării:

DAN BORDEIANU, ANIVERSARE. Actorul care joacă la Teatrul Nottara de 12 ani

Autor: Anca Murgoci | Categorie: Cultura
WhatsApp

Pe 23 octombrie 2014, Dan Bordeianu își sărbătorește ziua de naștere. Teatrul Nottara și toți cei care îl îndrăgesc în urează un gând bun.

Are un şarm de necontestat, pe care puţini îl pot egala. Cucereşte inimile spectatorilor şi telespectatorilor printr-o dezinvoltură aparte, care îl face în aceeaşi măsură relaxat, parcă desprins de orice nimicuri şi atent, ager, pregătit să reacţioneze original în orice situaţie. Se prea poate ca aceste calităţi, fără îndoială înnăscute, să fie apanajul zodiilor Balanţă şi Scorpion, care se întâlnesc în ziua de 23 octombrie, data la care îl sărbătorim pe Dan Bordeianu.

Din această primăvară, alături de alţi doi colegi ai săi, actori îndrăgiţi – Ada Navrot şi Andi Vasluianu – a fost desemnat Ambasadorul Teatrului Nottara, reprezentând instituţia în cadrul emisiunilor, evenimentelor sau interviurilor la care este invitat. Bucle negre, ochi căprui... şi totuşi are un aer angelic. Acesta a fost şi intuiţia regizoarei Anca Maria Colţeanu care l-a distribuit în rolul Străinului din Funcţionarul destinului de Horia Gârbea, care a avut premiera în data de 21 iunie 2014.

Detaşarea de care am pomenit, zâmbetul care, în pofida experienţei profesionale şi personale de 39 de ani împliniţi, încă pare unul timid, îl recomandă pentru un astfel de personaj cu ochii „atotcuprinzători", capabili să înţeleagă complexitatea vieţii, cu naivitatea sufletului liber de orice încătuşare a materiei şi cu umorul celui pe care nimic din exterior nu îl tulbură. Să fii un reprezentant al destinului este o menire nobilă, la fel de nobilă cum era cea a personajului Andrei Bolkonski din romanul de referinţă al lui Lev Tolstoi, Război şi pace, rol pe care îl interpreta în 2003, sub îndrumarea regretatului regizor Petre Bokor.

Pe scena Teatrului Nottara joacă de 12 ani

La începutul colaborării sale a interpretat roluri în comedii precum: Uzina de plăceri S.A. de Valentin Nicolau, regia: Alexandru Berceanu (2002) sau Miresele căpitanului, adaptare după comediile lui Plaut de Burt Shevelove şi Larry Gelbart, regia: Petre Bokor (2002). În stagiunea curentă poate fi văzut în: Chiriac din O noapte furtunoasă de I.L.Caragiale, în regia lui Alexandru Mâzgăreanu şi Seth din Un pic prea intim de Rajiv Joseph, în regia lui Cristi Juncu. Prin urmare, ca tipologie, Dan Bordeianu se încadrează în cea a junelui prim, care prin alura şi menirea sa rămâne în memoria tuturor, aşa cum s-a întâmplat cu rolul principal, Ma Lu, din spectacolul Rinocerul îndrăgostit de Liao Yimei, în regia lui Mihai Lungeanu.

Sensibilitatea nu lipseşte de pe lista calităţilor cu care actorul este înzestrat. Popularitatea de care se bucură în rândului publicului şi al lumii media se datorează şi rolurilor din producţiile Numai iubirea, Lacrimi de iubire, Iubire ca-n filme, precum şi filmelor marca MediaPro Pictures: Modigliani şi James. Aşa cum mărturiseşte, regizorul Cătălin Naum i-a fost mentor, încă din anul I de facultate, când începe să meargă la Teatrul Studenţesc Podul.

A studiat Actoria în cadrul Academiei de Teatru şi Film Bucureşti, la clasa prof. Mircea Albulescu; dovadă stau ţinuta, demnitatea sa scenică şi privirea pătrunzătoare. În facultate a avut ocazia să fie distribuit în roluri diverse, acoperind o mare paletă de caractere, care i-au îmbogăţit aria de interpretare şi maturizat talentul: de la Harap-Alb la Tipătescu, de la Platonov la Lysander din Visul unei nopţi de vară de Shakespeare, de la Hamlet la Marin Miroiu din Steaua fără nume de Mihail Sebastian, de la Romeo la Holden Caulfield din De veghe în lanul de secară de J.D.Salinger, de la Gelu Ruscanu din Jocul ielelor de Camil Petrescu la Andronic din Ultima oră de Mihail Sebastian.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel