Întrebat dacă Dan Barna s-a speriat de ipoteza lansată de DC News, potrivit căreia Ludovic Orban a mers la negocieri cu o premisă de Guvern PNL-UDMR, susţinut de PSD, analistul a reacţionat prompt.
"Probabil că da, fiindcă altminteri USR era total intransigent. Aveam senzaţia că USR a câştigat alegerile cu 95 la sută în România, iar ceilalţi se înghesuiau pe 5 la sută. Văd că această posibilitate i-a făcut să se răzgândească. Posibilitatea e de duminică discutată şi este interesantă. Până la urmă, Guvernul Orban a fost unul minoritar, sprijinit de PSD. Chiar pus, investit de PSD.
Nu am de unde să ştiu (n.r. dacă Ludovic Orban a discutat cu cei din PSD), probabil nici nu vom avea vreo declaraţie de la vreuna dintre părţi, dar ţara trebuie să funcţioneze. Am înţeles că mai e o problemă sus în deal, şi anume că USR ar putea să vină cu persoane care habar nu au de administraţie. Ori România, în cea mai gravă criză de după 1990, are nevoie de miniştri cu experienţă. Din cauza asta, Guvernul Orban 2 s-a numit Guvernul proştilor. Cine să fie? Doamna Alexandru, doamna Anisie, domnul Cîţu? Inşi care nu au dat o declaraţie atâtea luni pentru că nu pot vorbi articulat.
Dincolo de aceste lucruri, România, prin Klaus Iohannis şi cei de la Bruxelles, a stat pe linia de plutire. Atenţie, cu 25 de miliarde de euro împrumutaţi, bani pe care îi vor plăti copiii noştri", a declarat Bogdan Chirieac la Antena 3.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Acest articol reprezintă o opinie.- Horoscop 28 martie: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care are nevoie de o schimbare. Bucură-te de viață!
- Alternativa din capitalele europene, după interzicerea centralelor pe gaz. Ștefan Pălărie (USR): Nu transportă gaz până în apartament
- AFM, finanțare de 1900 de euro pentru fiecare familie unde venitul pe membru este sub 1700 de lei. Ce este programul ”Prima Conectare”. ”Aduceți civilizația în casa omului”
- Dan Negru mai vrea o lege dacă se decide închiderea supermarketurilor în weekend: Să-i interzică lui Bartoș!
- BANCUL ZILEI: După căsătorie...
- Şedinţă de Guvern: Modificarea unor măsuri fiscal-bugetare, pe ordinea de zi
- Strategul Cristian Socol, reacție la ultimele date Eurostat despre România. Am depășit și Ungaria. Cea mai mare viteză din ultimii 10 ani
- Alexandru Rafila, reacție după ce Oana Sivache (ASSMB) a fost inculpată de DNA
- Un înlocuitor al zahărului, mai dăunător decât zahărul în sine. Medicii trag un semnal de alarmă: Evitați-l!
- Oana Zăvoranu bagă televiziunile în faliment. Cât spune Cristi Brancu că ar cere bruneta pentru o înfățișare