"Nu suntem supuşii lor, şi mă adresez acum dlui Barna. Nu suntem angajaţii SPP, nu ne poate spune dl Barna să îi ridicăm ochelarii de pe jos sau să îi deschidem uşile pe la Parlament. Dl Barna trebuie să vorbească cu noi într-un parteneriat, dl Barna este vicepremierul Guvernului şi trebuie să înţeleagă că atunci când transmite lucruri, nu sunt ordine, ci solicitări pe care le explică, le motivează. Mai mult decât atât, trebuie să fie exemplu pentru noi! (...)
Nu poţi să vii şi să îmi explici că sunt fascişti cei care se află în stradă strigând absolut orice. Pot cere şi pitici de grădină în faţa Palatului Cotroceni. E dreptul fiecărui cetăţean să protesteze cu privire la absolut orice. Nu ai cum să jigneşti într-o formă absolut arogantă. Domnul Barna va vedea rezultate şi le vor vedea toţi cei care se exprimă cu aroganţă. (...) Omul, când a venit la putere, a spus că nu se mai poate cu ciuma roşie şi că vom vedea cum e cu transparenţa. Care transparenţă?", a declarat Diana Tache.
După ce Bogdan Chirieac a subliniat faptul că cei care nu sunt în bula lui Dan Barna sunt "huligani şi fascişti", Diana Tache a replicat scurt: "Cred că abia a început!".
Mugur Ciuvică, reacţie dură la adresa lui Barna
"Ce facem acum, teoria lui Barna? Un Gigel de la Sibiu care a ajuns, nici el nu ştie cum, un şefuleţ la palatul Victoria?
Să îi faci pe oamenii ăia fascişti şi huligani, folosind exact termenii lui Ceauşescu despre oamenii de la Timişoara, înseamnă că eşti bulversat şi nu înţelegi ce ţi se întâmplă. Asta e cu dl Barna. Până anul trecut, se credeau zeii protestelor, inventatorii, îl spânzurau pe Dragnea în Piaţa Victoriei şi acum vin alţii care îi huiduie pe ei tot în Piaţa Victoriei? Nu se poate aşa ceva. Oamenii sunt complet debusolaţi, habar nu au pe ce lume trăiesc. Mai ales cei de la USR. În momentul ăsta, cred că cei destul de mulţumiţi sunt cei din zona lui Iohannis, care aveau un stres cu USR-iştii, să nu crească prea mult. Dar văzând câte prostii fac, o să îi mai lase un timp acolo probabil, ca să nu existe riscul că dacă îi bagă în opoziţie, să crească. Dacă îi mai lasă câteva luni la guvernare, nu o să îi mai vrea nici colegii lor de apartament", a declarat Mugur Ciuvică.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Medeea Marinescu își explică lipsa de reacție publică după ce Florin Piersic a fost internat de urgență
- BANCUL ZILEI: Secretul ascuns al limbii române
- Medicul Alin Popescu, despre un aliment de pe masa de Paște: Preparat așa... e nenorocire completă / Asta e o regulă pe care mulţi nu o respectă, din păcate
- Tragedia din Vinerea Mare care a făcut înconjurul lumii. Peste 100 de români, majoritatea copii, au ars de vii în biserică
- Mircea Diaconu: E un fenomen, pe care nu-l sesizează aproape nimeni, care se petrece în România. Sunt vizați tinerii educați, IT-iștii, modernitatea țării
- Miracolul Luminii Sfinte? Ce știm despre aprinderea ei: Un arab și un turc verifică înainte Sfântul Mormânt
- Vasile Bănescu explică: De ce slujba de Înviere nu are loc în biserică. Când începe și când se termină sfânta slujbă a Paștelui
- Preotul Paul Iulius Negoiță, despre cea mai importantă tradiție de Înviere. Puțini mai respectă de Paște această regulă foarte veche, dar extrem de valoroasă
- Incendiu puternic lângă Mănăstirea Voroneț / Update: Există riscul ca focul să se extindă / foto în articol
- Mioara Roman îi trimite semne Oanei Roman, din lumea de dincolo, chiar în Săptămâna Mare / foto în articol