Data publicării:

Nouă criză economică. Dăianu: Este posibilă

Autor: Mihai Ciobanu | Categorie: Economie
WhatsApp

Economia mondială ar putea intra în perioada următoare într-o nouă recesiune, însă nu de amploarea celei din 2007-2009, iar punctul nevralgic al României este deficitul bugetar mare, a declarat, miercuri, Daniel Dăianu, membru în Consiliul de Administraţie al Băncii Naţionale a României (BNR), într-o conferinţă de profil. 

El a ţinut să sublinieze diferenţa dintre o recesiune tehnică, adică două trimestre consecutive de scădere, şi una propriu-zisă, când economia se duce pe teritoriu negativ. 

"Deci în primul rând trebuie spus acest lucru: recesiunea tehnică nu echivalează cu recesiunea propriu-zisă. Ea se poate transforma într-o recesiune propriu-zisă, dacă ai un cocktail de circumstanţe de genul: corecţii majore pe plan internaţional, o perioadă de revenire economică în SUA de nouă ani - este o perioadă de revenire lungă în raport cu ceea ce arată istoria revenirilor economice, iar aceste corecţii sunt inevitabile la un moment dat. Întrebarea este dacă aceste corecţii rămân într-un teritoriu nefiresc, vor fi simple corecţii sau vor conduce la o recesiune în economia globală", a afirmat Dăianu. 

El a arătat că datoriile publice au rămas la niveluri ridicate şi chiar au crescut în unele cazuri

"Opinia mea este că, dacă va avea loc o recesiune în economia globală, aceasta nu va fi de amploarea crizei din 2007-2008-2009, cu sechelele pe care le avem. Pentru că, dintr-un anume punct de vedere, nu se poate vorbi despre faptul că s-a normalizat situaţia. Datoriile publice şi private rămân bine cocoţate, chiar au crescut în unele ţări", a continuat oficialul BNR. 

Dăianu a ţinut să precizeze că o eventuală criză mondială se va reflecta automat şi la noi 

"Deci există această posibilitate - încetinirea deja a început - să avem şi o recesiune, dar nu se va transforma într-o recesiune de amploarea celei din 2007-2008-2009. Şi acest lucru trebuie subliniat, că evoluţia economiei româneşti nu are cum să nu fie legată de evoluţia economiilor europene, de ceea ce se întâmplă în spaţiul global. Nu are cum. Pentru că avem o economie deschisă, chiar dacă pieţele financiare la noi sunt mai subţiri, iar comerţul nostru în largă măsură depinde de ce se întâmplă în economia europeană", a spus Dăianu. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel