Data publicării:

Dacia este în topul înmatriculărilor din România. Celelalte companii, la mare distanță

Autor: Neagoe Narcis-Florentin | Categorie: Stiri
WhatsApp
Facebook Dacia
Facebook Dacia

Mașinile Dacia rămân cele mai înmatriculate autovehicule din România.

Porivit Ziarulargesul.ro, informația vine de la Asociația Constructorilor de Automobile din România (ACAROM). Astfel, înmatriculările de autoturisme noi în Romania au crescut în aprilie cu +14,91% faţă de mai 2020, atingând un volum de 8.221 unităţi. Pe primele cinci luni ale acestui an nivelul înmatricularilor de autoturisme noi în România a atins nivelul de 35.845 unităţi, o scădere de -9.15% faţă de perioada similara din 2020, respectiv 39.455 unitati.

Volumul autoturismelor la mâna a doua a crescut cu aproape 20% față de aceeași perioadă a anului trecut

 

În ceea ce priveşte autoturismele second hand înmatriculate pentru prima oară în România, volumul acestora a atins luna trecută cifra de 31.562 unităţi, ceea ce reprezintă o creştere de +18,58 % faţă de mai 2020 (în primele cinci luni ale anului au fost înmatriculate 167.101 unităţi).

Dacia conduce autoritar clasamentul înmatriculărilor. Locul doi este ocupat de Skoda

 

Clasamentul pe mărci autoturisme noi înmatriculate în perioada ianuarie – mai 2021 este condus de Dacia cu 7.337 unităţi, urmată de Skoda cu 3.338 unităţi, Ford cu 2.945 unităţi, Toyota cu 2.903 unităţi, Volkswagen cu 2.607 unităţi, Hyundai cu 2.526 unităţi, Renault cu 2.250 unităţi, BMW cu 1.485 unităţi, Mercedes cu 1.452 unităţi şi Suzuki cu 1.185 unităţi.

Uzina de la Mioveni nu mai este cel mai mare contribuabil al României. Titlul i-a fost suflat de o firmă de tutun

 

Dacia, compania deținută de Groupe Renault, și-a pierdut titlul de cel mai mare contribuabil la bugetul României. Firma cu noua titulatură este British American Tobacco (BAT), companie care a contribuit cel mai mult la bugetul naţional în 2020. Producătorul de țigări a plătit anul trecut statului român aproape două miliarde de euro. BAT a detronat astfel Dacia, cel mai mare exportator al țării, uzina confruntându-se cu mari probleme de producție din cauza pandemiei Cele peste 9 miliarde lei plătite de British American Tobacco statului român reprezintă echivalentul a aproximativ 6,5% din veniturile fiscale ale României.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel