O întrebare și totodată îngrijorare care îi preocupă pe oamenii de știință de mult timp se referă la eventualele „pene” de funcționare a planetei noastre.

Fiindcă nu avem alt corp cosmic pe care să ne refugiem la nevoie și fiind obligați să ne rotim odată cu Mama-Geea, cea care ne suportă toate obrăzniciile, e cazul să ne gândim și cum ne-am descurca de unii singuri, în situația amintită.

Ei bine, nu ne-ar fi deloc comod – spun cercetătorii care au luat în serios problema și și-au imaginat un asemenea scenariu catastrofic. Totuși, vestea bună ar fi ca probabilitatea să se întâmple așa ceva e practic nulă pentru următoarele miliarde de ani. Și e cam greu de presupus că noi, cei de azi, vom trăi atât de mult.

Nu vreți să știți cum ar fi

Doar imaginați-vă, nu mai mult: vârtejuri imense care se rotesc cu viteze supersonice, torpile uriașe formate din trupuri umane, uragane atomice, radiații mortale ori valuri tsunami de dimensiunile unui munte care înghit totul în calea lor. Probabil o asemenea viziune terifiantă nici măcar în cele mai bestiale infernuri medievale nu puteau să apară. Astăzi însă e posibil (și, din nenorocire, plauzibil), fiindcă avem la dispoziție date și ipoteze științifice. Iar oamenii de știință exact așa ceva susțin, analizând contextual oprirea Pamântului din mișcarea sa.

Poate că nu va gândiți în fiecare dimineață, când vă treziți, la asemenea grozăvii, dar lucrurile se întâmplă, oricum, și fără „meritul” nostru: Terra se rotește cu 1.670 de kilometri pe oră. La fel și tot ce ocupă suprafața planetei, fie vietuițoare, ape, construcții, obiecte mobile și așa mai departe.

Cercetătorul britanic Michael Stevens nu prea ne menajează atunci când ne arată efectele incidentului. O primă observație este că, în momentul zero, în mod logic, atmosfera terestră ar continua să se rotească la ecuator cu aceeași viteză menționată mai sus. În consecință, tot ce se află la suprafață ar adopta o traiectorie balistică, având inițial aceeași viteză. Și, nu prea există dubii, aproape toți oamenii ar muri în condiții oribile.

Citește și: Misiune Rosetta, DESCOPERIRE. Apa de pe Terra nu provine din comete

 

Întoarcerea spre Răsărit

Fără niciun fel de conotație geostrategică sau politică, îmbulzeala planetară descrisă s-ar petrece de la vest către est; un fel de emigrare totală către o zonă considerată nu foarte ospitalieră, dar asta oricum nu ar mai conta. Sau, poate, cel mult pentru confrații aflați cât mai aproape de polii planetei, unde cumplitul fenomen nu s-ar simți decât foarte slab. De aici, și șansa acelora de a mai prinde ceva din clipele post-apocaliptice. Nu prea multe, deoarece rafalele de vânt similare cu cele generate de o explozie atomică ar mătura totul în cale, provocând totodată furtuni inimaginabile, dar și o eroziune a crustei terestre, iar oceanul planetar s-ar împrăștia în voie dincolo de tărmurile actuale.

Nu mai puțin catastrofală ar fi pierderea, de către nucleul planetei, a tuturor funcțiilor sale, dispărând în consecință câmpul magnetic ce protejează Terra împotriva influențelor solare nocive și lăsându-ne astfel pradă radiațiilor cosmice. Și, ca și cum nu ar fi suficient, încremenirea globului nostru în spațiu ar face ca jumătate din el să fie expus permanent activității Soarelui, cu temperaturi infernale, în timp ce jumătatea opusă s-ar afla într-o nouă epocă de gheață. Sau, altfel spus, timpul terestru s-ar împărti într-o jumătate de zi continuă, de 365 de zile, și o jumătate, cu aceeași durată, numai de noapte. Și putem fi convinși că nicio ipotetică opțiune pentru a trăi pe o parte, ori pe cealalta a planetei, nu ar conveni nimănui.

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News