Data publicării:
Dacă nu îţi plăteşti ratele la maşină, rămâi fără GPS, aer condiţionat, şi nu mai poţi porni maşina. FORD cere patent pentru aceste măsuri
FORD a depus un document prin care cere patentul mai multor măsuri de sancţionare a clienţilor care nu îşi plătesc ratele la maşini.
Pe 23 februarie, FORD a depus la Biroul de Patente al SUA un document numit "Sisteme şi metode pentru a recupera un vehicul", care descrie mai multe moduri în care pot fi sancţionaţi cei care nu îşi fac la timp plăţile.
Astfel, pe maşini ar urma să fie instalat un software care ar putea dezactiva una sau mai multe funcţionalităţi ale vehiculului, începând de la aerul condiţionat şi mergând până la motor. Pentru vehiculele autonome, sistemul ar putea muta maşina în mod automat, într-un loc din care vehiculul de tractare ar putea să o ridice mai uşor, scrie The Drive.
FORD este momentan singurul producător auto care a depus o astfel de cerere. E drept că o astfel de cerere nu înseamnă neapărat că va fi şi introdusă o astfel de măsură, ci mai degrabă ar putea fi un semn că FORD încearcă să protejeze această idee.
În altă ordine de idei, dacă un astfel de sistem ar fi implementat, ar fi nevoie doar ca maşina să fie conectată la internet pentru ca el să funcţioneze. Un "computer de recuperare" ar putea fi instalat pe maşini în viitor, pentru ca sistemul să funcţioneze uşor. Practic, este vorba de o actualizare a sistemului de infotainment prezent pe mai toate maşinile. Înainte ca vehiculul să fie confiscat, şoferul ar urma să primească mai multe avertismente. Iar dacă aceste avertismente sunt ignorate, primele funcţii pierdute ar putea fi pilotul automat, deschiderea electrică a geamurilor, sistemul radio, GPS-ul. Ulterior, s-ar trece la dezactivarea sistemului de aer condiţionat şi a închiderii centralizate. Dacă nici aşa nu se va rezolva problema, atunci proprietarul ar urma să nu mai poată intra în maşină.
Conform documentului depus de FORD, "sistemul de recuperare a maşinii ar urma să dezactiveze sistemul de încuietori, astfel că maşina ar fi complet blocată. Nimeni nu ar putea intra în ea".
Profiturile FORD, în scădere cu 90%
Ford Motor a raportat o scădere a profitului net cu 90% în trimestrul patru din 2022, ceea ce i-a determinat pe oficialii producătorului auto american să declare că nivelul costurilor este prea ridicat, avertizând că anul acesta vor urma noi reduceri, transmit AP şi Reuters.
Directorul general Jim Farley a afirmat că Ford ar fi trebuit să înregistreze o performanţă mai bună anul trecut, dar situaţia se va îmbunătăţi în acest an. Compania transformă dezvoltarea produselor sale, producţia şi gestionarea lanţului de aprovizionare pentru a reduce costurile şi, în acelaşi timp, trece la vehicule electrice, a adăugat şeful Ford.
Deficitul global de cipuri şi alte componente a afectat semnificativ Ford la finalul anului trecut, costând compania producţia a aproximativ 100.000 vehicule care ar fi putut fi vândute, le-a spus jurnaliştilor directorul financiar John Lawler.
"Structura costurilor noastre nu este competitivă, iar calitatea nu este la nivelul la care ar trebui să fie", a declarat Lawler.
El şi Farley au anunţat că vor fi mai multe concedieri în rândul "gulerelor albe" (angajaţii de la birouri), iar firma trebuie să scadă costurile de producţie şi de garanţie.
Lawler a explicat că aproximativ un miliard de dolari din profiturile pierdute de două miliarde de dolari au fost cauzate de producţia mai scăzută şi de vânzările pierdute, iar un miliard de dolari a fost pierdut din cauza costurilor operaţionale. El a atribuit 60% din problemele de producţie deficitului de cipuri, restul fiind cauzat de furnizorii de componente auto care au avut probleme cu producţia.
Pentru acest an, Lawler se aşteaptă ca volumul vânzărilor industriei în SUA să crească la aproximativ 15 milioane de vehicule, ceea ce ar ajuta Ford să-şi majoreze livrările, în special la cele mai noi modele.
Care sunt principalele obstacole
Directorul financiar a anunţat că Ford se aşteaptă în 2023 la o uşoară recesiune în Statele Unite şi la una moderată în Europa. Dar, pe lângă scăderea activităţii economice, Ford apreciază că printre dificultăţile din acest an se află dobânzile mai ridicate, profiturile mai scăzute la divizia sa de creditare şi fluctuaţiile valutare.
În 2023, compania se aşteaptă la scăderea preţurilor vehiculelor cu aproximativ 5%, producătorii auto sporind discounturile şi alte subvenţii, în timp ce livrările de maşini se îmbunătăţesc. Unele subvenţii vor veni de la dealeri, unele de la Ford, a explicat Lawler.
Pe ansamblul anului trecut, Ford a raportat pierderi nete de două miliarde de dolari, în principal din cauza elementelor excepţionale.
În 2022, profitul ajustat s-a situat la 10,4 miliarde de dolari, sub estimările publicate în septembrie 2022, de 11,5 miliarde de dolari. Pentru acest an, Ford se aşteaptă la câştiguri înainte de taxe de 9-11 miliarde de dolari, sub estimările de anul trecut.
Vânzările Ford în SUA, cea mai profitabilă piaţă a sa, au scăzut cu 5% în trimestrul patru din 2022, din cauza deficitului de componente. Veniturile au crescut în ultimele trei luni din 2022 cu 17%, la 44 miliarde de dolari, de la 37,7 miliarde de dolari, în timp ce profitul net s-a situat la 1,3 miliarde de dolari, de la 12,3 miliarde de dolari în trimestrul patru din 2021, scrie Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News