Data actualizării:
Data publicării:

Cursuri pentru preoți privind botezul. Renate Weber: Am făcut niște propuneri

Autor: Florentina Constantin | Categorie: Stiri
WhatsApp
Sursa foto: Pixabay
Sursa foto: Pixabay

Renate Weber, Avocatul Poporului, a avut o discuție cu reprezentanții Bisericii Ortodoxe Române (BOR) privind botezul, după ce un bebeluș născut prematur și-a pierdut viața în timpul ritualului.

"În conformitate cu competenţele noastre legale, avocatul poporului poate să intervină atunci când este vorba de autorităţile administrative din statul român -  centrale sau locale. Biserica Ortodoxă, cultele în general au un statut distinct. Ele sunt instituţii independente. Cu toate acestea, noi ne-am sesizat din oficiu pentru că ori de câte ori se produce decesul unui copil este firesc să încercăm să găsim soluţii ca să se  evite aşa ceva în viitor", a spus Renate Weber, la Antena 3.

"Am făcut nişte propuneri"

"Am avut o întâlnire foarte bună cu reprezentanţii BOR şi, în urma acestei întâlniri, am făcut nişte propuneri pentru că nici măcar recomandări nu putem să facem pentru că sunt în afara competențelor nostre legale. Am făcut nişte propuneri care să fie avute în vedere de sinodul BOR, în legătură cu felul în care se pregăteşte şi se oficiază ritualul botezului pentru că aici şi pregătirea este foarte importantă.

În sensul în care şi acum preoţii discută cu părinţii, dar noi credem că preoţii trebuie să fie mai activi în a discuta cu părinţii, cu naşii, cu bunicii, inclusiv cu medicii curanţi, acolo unde se impune, când se cunoaşte că starea de sănătate a unui bebeluş este precară. În funcţie de aceste discuții, să se adapteze ritualul la starea de sănătate a copilului", a mai spus avocatul poporului.

Instruirea preoților

"Pe de altă parte, am mai solicitat ca toţi preoţii să le explice părinţilor că botezul nu trebuie neapărat făcut în primele 40 de zile de viaţă ale bebeluşului. Poate fi făcut şi mai târziu, în aşa fel încât să se evite orice stare de vulnerabilitate a copilului în raport cu ritual efectiv al botezului. 

Noi am făcut o propunere și în sensul de a se insista mai mult pe instruirea în cadrul facultăților de Teologie, dar și pentru preoții care deja oficiază", a adăugat Renate Weber.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel