Data publicării:
Cum vrea să scape de PUȘCĂRIE Derek Chauvin
Un tribunal din Minneapolis a stabilit la 1 milion de dolari cauţiunea în cazul fostului ofiţer de poliţie care l-a ţintuit la pământ pe George Floyd timp de aproape nouă minute, înainte de decesul acestuia, conform documentelor tribunalului citate luni de agenţiile internaţionale de presă.
Derek Chauvin (44 de ani) a acceptat condiţiile tribunalului, care includ să nu contacteze familia lui Floyd, să nu lucreze în sfera securităţii, să nu părăsească statul Minnesota şi să predea armele de foc. Chauvin a compărut pentru scurt timp luni la tribunalul din Minneapolis, următoarea audiere fiind programată pentru 29 iunie.
Poliţistul alb este văzut într-o înregistrare cum îl ţine la pământ pe afro-americanul Floyd în timp ce acesta se plânge că nu poate să respire. Scena a declanşat ample proteste antirasiste şi împotriva violenţei poliţiei, în SUA şi pe plan mondial, potrivit Agerpres.
VEZI ȘI Noi CIOCNIRI VIOLENTE la Londra. Protestatarii au luat cu ASALT Palatul Buckingham - VIDEO
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News