Guvernul s-a angajat la FMI că va declanşa, prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi Inspecţia Muncii, în semestrul II al acestui an, o serie de controale la firme, pentru identificarea muncii la negru şi a cazurilor de evaziune. Toate acestea ar urma să facă parte din cadrul unui "proiect-pilot", ce va fi definitivat în perioada imediată, scrie Angajamentul de a iniţia astfel de controale a fost avansat de Guvern în ultimele negocieri cu FMI, din luna februarie, şi inclus în scrisoarea de intenţie transmisă la Washington.
Documentul semnat în luna martie relevă la capitolul privind administrarea fiscală că acest "proiect-pilot" de controale va fi prezentat public până la finele lunii mai, printr-un comunicat.
"Vom desfăşura un proiect-pilot de conformare structurală care va viza munca neînregistrată (la negru) şi evaziunea fiscală, în concordanţă cu versiunea UE a Modelului de Gestionare a Riscurilor de Conformare. Procesul va fi lansat printr-un comunicat de presă care va prezenta publicului proiectul până la finele lunii mai 2014 (criteriu de referinţă structural).
Controalele, care vor fi organizate împreună cu lnspecţia Muncii, se vor desfăşura în a doua jumătate a anului 2014. Se preconizează ca proiectul să conducă la sporirea conformării voluntare şi să reducă evaziunea pe segmentul muncii şi să aibă loc o conştientizare la nivelul întregii ţări cu privire la aspectele aferente", anunţă Executivul.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News