Cum și De Ce au ajuns chinezii să mănânce cu bețișoarele
Un alt factor care a dus la declinul furculiței și al cuțitului a fost reprezentat de învățăturile lui Confucius care era vegetarian. Se spune că filosoful chinez este cel care i-a învăţat să mănânce cu beţigașele, sfătuindu-i să renunte la cuţit şi furculiţă, asociate cu violenţa: "Orice bărbat onorabil nu se va implica în ucideri şi în bucătărie. Şi nu va permite să fie un cuţit pe masa sa!"
Bețigașele nu sunt deloc banale
Multe bucătării asiatice servesc mâncarea cu aceste bețișoare care la prima vedere par a fi dificil de mânuit. Din fericire, în felurile de mâncare asiatice nu pot fi întâlnite bucăți mai mari decât se pot introduce odată în gură. În culturile culinare asiatice, alimentele sunt în general tăiate la dimensiuni mici. Spre exemplul, orezul, care este dificil de mânuit cu beţişoarele, este de obicei gătit în aşa fel încât să fie ușor de "mânuit".
Dacă la început, bețișoarele erau realizate dintr-un material ieftin, cum ar fi bambus, ulterior acestea au fost realizate din argint pentru a preveni toxiinfecțiile alimentare. Pe acele vremuri se spunea că ustensilele din argint protejează de diferitele toxine, scrie Gizmodo.com.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News