Data publicării:

Cum se scuză organizatorii Jocurilor Olimpice, după ce sute de milioane de creștini s-au simțit ofensați de reprezentarea „Cinei cea de Taină“

Autor: Ioan-Radu Gava | Categorie: Stiri
WhatsApp
FOTO: Reuters Marketplace
FOTO: Reuters Marketplace

Organizatorii Jocurilor Olimpice de la Paris și-au cerut scuze creștinilor, după ce membri ai comunității LGBT au reconstituit scena Cinei cea de Taină.

Organizatorii Jocurilor Olimpice de la Paris și-au cerut scuze duminică catolicilor și altor grupuri creștine, deranjate de reconstituirea nefericită a Cinei cea de Taină de mai mulți membri ai comunității LGBT, la ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice, scrie Reuters.

Momentul, care a recreat scena biblică a lui Isus Hristos și a apostolilor săi împărtășind ultima masă înainte de răstignire, a atras consternarea din partea Bisericii Catolice și a tuturor creștinilor din lume.

„În mod clar, nu a existat niciodată intenția de a arăta lipsă de respect față de vreun grup religios. (Ceremonia de deschidere) a încercat să sărbătorească toleranța comunității”, a declarat purtătorul de cuvânt al Paris 2024, Anne Descamps, într-o conferință de presă.

„Credem că această ambiție a fost realizată. Dacă oamenii s-au simțit jigniți, ne pare foarte rău”, a mai zis Anne Descamps.

O opinie despre reprezentarea nefericită a Cinei cea de Taină la Jocurile Olimpice de la Paris a avut și fostul purtător de cuvânt al Patriarhiei Române. El a acuzat autorii acestei interpretări de „batjocorirea, sfidarea și macularea” a ceea ce consideră că este „curat și sfânt”.

Bănescu a mai adăugat că că „abuzatorii bunei-cuviințe și ai bunului-simț abuzează, desigur, inclusiv libertatea și dreptul inalienabil de a te face de râs”.

Opinia lui Vasile Bănescu a atras după sine dezbateri aprinse, inclusiv asupra felului în care arta și valorile religioase sunt interpretate și prezentate în cadrul unor evenimente internaționale.

CITEȘTE ȘI         -        Adrian Agachi, noul purtător de cuvânt al Patriarhiei Române, reacție după reinterpretarea Cinei cea de Taină la Jocurile Olimpice

Istoricul Filip-Lucian Iorga-Bărbulescu, profund ofensat de o altă scenă de la Jocurile Olimpice

 

La ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice de la Paris a fost batjocorită și regina Marie-Antoinette. Aceasta a murit executată prin ghilotinare, în toiul Revoluției Franceze, în 1793, sub acuzația de înaltă trădare, nedovedită însă.

Istoricul Filip-Lucian Iorga-Bărbulescu s-a declart, într-o postare pe Facebook, profund ofensat și discriminat și a criticat includerea unor elemente care, în opinia sa, au fost insensibile și ofensatoare.

„Într-o ceremonie de deschidere a Jocurilor Olimpice de la Paris care s-a dorit incluzivă, promotoare a iubirii și a toleranței, în care teoretic fiecare opțiune și orientare și-au avut locul, organizatorii au găsit de cuviință să includă această batjocură la adresa Reginei Marie-Antoinette, martirizată în 1793 și luată în derâdere aseară. În plus, s-a auzit și sinistrul cântec revoluționar “Ça ira”, în care se vorbește despre spânzurarea și jupuirea aristocraților, practic despre ștergerea lor de pe fața pământului. Limbaj al urii, incitare la violență împotriva unei categorii sociale, încurajarea terorii, batjocorirea unui personaj istoric care pentru mulți reprezintă încă un simbol. Eu, unul, m-am simțit profund ofensat și discriminat. Dacă aceasta este imaginea “lumii noi”, prefer să rămân vetust”, a scris istoricul Filip-Lucian Iorga-Bărbulescu pe Facebook.

CITEȘTE ȘI         -        Cina cea de Taină varianta LGBT. Reacția lui Vasile Bănescu

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel