Cum se circulă pe drumul european. Avertisment: Când se întâmplă asta, sunt accidente groaznice
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Florin Răvdan
WhatsApp
Facebook CNAIR
Facebook CNAIR
Drumurile europene din România sunt printre şoselele unde se întâmplă cele mai multe accidente. Dacă şoferii sunt de vină sau dacă vinovat este administratorul drumului pentru modul în care acesta a fost realizat aflaţi în rândurile de mai jos. 

Titi Aur, pilot de raliuri, expert în conducere defensivă, a explicat pentru DC NEWS cum se circulă corect pe drumurile europene, dar şi de ce acestea nu au, de fapt, patru benzi, ci doar două. 

"Legal, regulamentar, acea porţiune laterală pe care mulţi o cred bandă se numeşte acostament. Nu e o bandă. Nu este nici măcar bandă de urgenţă. Dar totuşi, pentru fluidizarea traficului este recomandat ca vehiculele mai lente să intre pe acel acostament pentru a facilita depăşirea de către vehiculele mai rapide. Normal, toată lumea ar trebui să meargă pe banda de circulaţie şi acostamentul să fie liber. 

Dar, şofereşte, omeneşte, cum vreţi să spunem, ar fi indicat să te repliezi pe acostament dacă eşti mai lent, fie că eşti cu un autoturism sau cu un camion. 

Dar aceea nu este o bandă de circulaţie. Şi, după cum vedem pe aceste drumuri, acel acostament, la un moment dat se îngustează sau chiar dispare fără să fie semnalizată. E totuşi un acostament, nici nu trebuie semnalizate îngustările, din punct de vedere regulamentar", a declarat Titi Aur pentru DC NEWS. 

Şoferii care te înjură nu au dreptate 

"Aşa cum spuneam, e recomandat să mergi pe acostament dacă mergi mai încet. Dar nu eşti obligat. E drept, dacă nu mergi pe acolo şi mergi mai încet, vei fi înjurat, toată lumea va fi disperată, se vor urca pe tine. Deşi nu au dreptate! Regulamentar, legal, nu au dreptate. 

De aceea trebuie găsit un compromis", a mai explicat specialistul.

"Când se întâmplă asta, sunt accidente groaznice"

Expertul în conducere defensivă a tras şi un semnal de alarmă cu privire la ipostazele care duc la accidente groaznice pe astfel de drumuri. 

"Acel acostament lărgit nu trebuia făcut aşa. Ori trebuia făcut cât e necesar pentru un acostament, adică 80 cm, 1 metru, sau făcută o bandă de circulaţie, să ştie toată lumea că mergi ori pe banda 1, ori pe banda 2. Acolo, însă, fiind proiectat aşa, se ajunge la mica înţelegere, dar e şi o luptă continuă între vehicule mai lente sau mai puţin lente. Şi apar probleme mai ales când trec simultan, unul pe lângă altul, 4 vehicule, toate mari. Şi camioane, şi maşini. Când se întâmplă asta, sunt accidente groaznice", a concluzionat Titi Aur. 

”Drumul Morții”. Unde se află și cum arată cel mai periculos drum din lume

Carretera de los Yungas sau Drumul Morții este, probabil, cel mai faimos drum din lume, dar și cel mai periculos. Această șosea de pământ cu pietriș acoperă o porțiune de 69 de kilometri între La Paz și Coroico, în regiunea Yungas din Bolivia. În prezent, din punct de vedere tehnic, nu mai este considerat „cel mai periculos drum din lume” datorită construcției unei noi autostrăzi în apropiere, care direcționează majoritatea traficului departe de calea sa. Însă, se estimează că între 200 și 300 de persoane care călătoreau pe el au murit în fiecare an.

Zeci de vehicule au ieșit de pe șosea în fiecare an, iar cu căderi verticale de până la 1.000 de metri peste margine, numărul deceselor anuale a ajuns la sute. În timp ce în restul Boliviei se circulă pe partea dreaptă, aici vehiculele circulă pe partea stângă. Un șofer aflat pe partea stângă are o vedere mai bună asupra marginii drumului. În plus, vehiculele care coboară nu au niciodată prioritate de trecere și trebuie să se deplaseze la marginea exterioară a drumului. 

Citește continuarea aici

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel