Întrebat, miercuri, despre situația inedită a Guvernului României, președintele CCR, Augustin Zegrean, a făcut trimitere la o altă țară din Europa, Belgia, despre care a spus că nu a avut guvern un an și jumătate "și se pare că a dus-o mai bine în perioada aceea". Belgia deține recordul mondial la capitolul "țară democrată fără guvern", după ce în 2010-2011 a rezistat 589 de zile fără un Executiv. Blocajul politic a survenit din pricina neînțelegerii dintre vorbitorii de limbă olandeză (Flamanzii) și vorbitorii de limbă franceză (Walloons).
În tot acest timp, sarcinile executive au fost îndeplinite de un premier surogat, Yves Leterme. El fusese prim-ministru cu acte în regulă timp de nouă luni în 2008 și cinci luni în 2009-10.
Cele două partide principale s-au certat un an întreg pe teme care mergeau de la colaboraționismul flamanzilor în timpul celui de-al Doilea Război Mondial până la imperialismul cultural al francofonilor, conform The Telegraph. Divergențele erau atât de adânci încât unii se așteptau ca Belgia să se separe la un moment dat în două state diferite.
Mai mult, în 2010, pentru o perioadă de 6 luni, Belgia a deținut președinția Uniunii Europene, care a revenit Bruxelles-ului datorită sistemului de rotație. Europarlamentarii au concluzionat, la sfârșitul celor șase luni, că președinția Belgiei, prima sub auspiciile noului Tratat de la Lisabona, a fost una de succes.
Guvernul temporar nu a luat decizii cruciale privind bugetul, datoriile naționale, politică externă și apărare. Din acest motiv, unele voci se temeau că ivirea unei crize a datoriilor ar putea afecta întreaga Europă. Din fericire, asta nu s-a întâmplat.
Conducerea surogată a Executivului a reușit să păstreze o linie de echilibru de-a lungul celor aproape 600 de zile: Belgia a avut creștere economică, exporturile au crescut, la fel și investițiile interne. În 2010, trupele belgiene au ajutat NATO să bombardeze Libia.
Analiști politici citați de BBC spuneau la acea vreme că situația din Belgia ar putea dura până la primele alegeri federale, care urmau să aibă loc în 2014.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- SRI face angajări. Posturile pentru care puteți aplica. Vă puteți înscrie în cursă până la finalul lunii mai
- Micii pe care îi mâncăm nu mai au nicio legătură cu micii adevărați. Ingredientul care lipsește cu desăvârșire. Medicul Alin Popescu: Aș da o lege să se schimbe compoziția
- BANCUL ZILEI: Ardeleanul și avocatul...
- Numerologul Romeo Popescu, previziunile pentru luna mai, în funcție de cifra destinului: Cine are idei geniale și face rost de bani
- Cât a plătit o mămică pentru 3 felii de cozonac la supermarket: Nici nu-ți vine să-l mai mănânci / video
- Dedesubturile pensionării lui Iohannis. Chirieac: Acest lucru e un mare secret pentru mine
- Vacanța ieftină în Istanbul nu mai există! ”Prețurile de acum încolo vor fi exagerate”. Ce notă de plată a primit o familie de români cu un copil mic după masa de prânz
- Cea mai mare inutilitate din București. Primarul de sector care credea că va da lovitura și turiștii vor lua cu asalt construcția
- SONDAJ de ultimă oră pentru Primăria Capitalei: Procentul celor 27% pe care-i vor și de care se tem, deopotrivă, candidații
- Cântec comunist pus pe manele. Parodia pe 1 Mai pe care să o asculți la grătar /video