Data publicării:

Cum poți recupera banii pe Taxa auto. Vezi documentele necesare

Autor: DCNews Team | Categorie: Economie
WhatsApp

Alegeri prezidentiale 2024

 Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a declarat ilegală Taxa auto, fapt pentru care circa 80.000 de români se judecă în prezent cu statul român pentru recuperarea banilor. Pe lângă aceștia mai sunt alte câteva sute de mii de persoane care urmează să-și recupereze banii. 

Taxa de primă înmatriculare, adoptată în 2012, prevede ca pentru orice maşină cumpărată la mâna a doua să fie achitată o sumă proporţională cu vechimea, categoria, capacitatea cilindrică, precum şi cu norma de poluare a autovehiculului.

Singura cale pentru recuperarea banilor în acest moment este instanța de judecată.

"În urma deciziei Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, care a stabilit definitiv ca taxa introdusă de Guvernul Boc, în 3 februarie 2012 - cred că era cu câteva zile înainte să îşi dea demisia premierul Boc - este neeuropeană, avem de dat banii oamenilor înapoi. În funcţie de toate restricţiile şi toate posibilităţile bugetare, o să dăm banii înapoi, să vedem cum şi în cât timp facem acest lucru", a spus Ponta la începutul şedintei de miercuri a Executivului.

 Ce acte trebuie depuse la instanțele de judecată

- Contractul de vânzare-cumpărare a autovehiculului;

- Copie după cartea de identitate a maşinii, cu prezentarea originalului în instanţă;

- Decizia de impunere a plăţii taxei de poluare eliberate de Administraţia Financiară;

- Dovada plăţii taxei de poluare. Pentru a putea demara procesul împotriva statului trebuie să mai achitaţi la judecătorie o taxă de timbru. Aceasta este de 10% din valoarea taxei de poluare a cărei restituire se solicită, dar nu trebuie să depăşească 300 de lei.

Începând cu  15 martie 2014, taxa auto iese din schemă şi intră timbrul de mediu, care trebuie plătit de cei care-şi înregistrează maşinile second-hand.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel