Data publicării:

Cum maschează companiile concedierea salariaților

Autor: DCNews Team | Categorie: Stiri
WhatsApp

Un prim val de concedieri a început deja în Statele Unite ale Americii, unde mai multe firme-gigant precum Google, Facebook și altele au anunțat concedieri colective. În măsura în care criza economică se va adânci și inflația crescută va persista, cu siguranță se vor simți reverberațiile și în cadrul companiilor europene, respectiv a celor românești.

Potrivit domnului avocat Alexandru Mușătoiu din Timișoara (foto), specializat în dreptul muncii și drept fiscal, în companiile multinaționale din vestul țării aceste concedieri au cam început deja dar sunt mascate sub încetări de comun acord a contractelor de muncă. Greșeala principală pe care o fac salariații când semnează astfel de înțelegeri este că nu se consultă cu un specialist în dreptul muncii ci se rezumă la niște răspunsuri incomplete și de multe ori greșite pe care le găsesc online. Ajung în acest fel să primească un pachet compensatoriu mult mai mic decât ar fi putut să primească și renunță la un job la care nu i-ar fi putut nimeni obliga să renunțe.

În dreptul muncii există 4 mari moduri de încetare a contractului individual de muncă încheiat pe o perioadă nedeterminată: încetarea de drept (pensionarea și alte cazuri prevăzute de lege), demisia, încetarea de comun acord și concedierea. Fiecare dintre aceste forme are variațiunile sale. În cazul demisiei și a încetării de comun nu poți beneficia de indemnizația de șomaj, astfel că iată un prim sfat – nu semna o încetare de comun acord a contractului individual de muncă sau o demisie. Aceasta e prima modalitate pe care o încearcă orice angajator pentru scăpa rapid de problemă. Iar în aplicarea ei ademenesc salariații cu un pachet compensatoriu care se pretinde a fi mult peste ce ar fi obținut ei în mod normal. Însă, de cele mai multe ori, se dovedește a fi o minciună.

Dacă nu funcționează varianta scurtă descrisă mai sus, mai rămâne doar concedierea, care poate fi individuală sau colectivă și se împarte în 2 principale categorii: concedierea pentru motive ce țin de persoana salariatului (poate fi doar individuală) și concedierea pentru motive ce nu țin de persoana salariatului. Cea din urmă categorie se traduce prin desființarea postului sau a posturilor/închiderea unității (caz în care concedierea e colectivă). Însă această categorie e rar întâlnită în practică, angajatorii urmărind de obicei doar să reducă niște costuri și nu să desființeze efectiv un post. Le mai rămâne varianta concedierii pentru motive ce țin de persoana salariatului, adică concedierea pentru abateri disciplinare repetate, mai mult sau mai puțin inventate de angajator.

Abaterea disciplinară este o faptă în legătură cu munca şi care constă într-o acţiune sau inacţiune săvârşită cu vinovăţie de către salariat, prin care acesta a încălcat normele legale, regulamentul intern, contractul individual de muncă sau contractul colectiv de muncă aplicabil, ordinele şi dispoziţiile legale ale conducătorilor ierarhici – potrivit Codului Muncii. Iar de la această definiție încep și posibilele probleme juridice pentru angajator, de exemplu dispoziția conducătorului ierarhic cadra sau nu cu fișa postului? În orice caz, abaterea disciplinară, reală sau inventată, presupune o cercetare disciplinară, respectiv o convocare la cercetare disciplinară. Pe parcursul cercetării disciplinare salariații pot fi asistați de avocați, de unde și al doilea sfat important – dacă simți că se forțează cercetarea ta disciplinară în vederea unei viitoare concedieri, neapărat prezintă-te în fața comisiei de disciplină asistat de un avocat.

Ca și o concluzie, de puține ori angajatorul, compania, are probleme atât de mari încât să se încadreze în cerințele legale privind desființarea postului sau închiderea unității. În majoritatea cazurilor caută doar reduceri temporare de costuri. Iar reducerile le vor fi oferite de către cei care, în necunoștință de cauză, vor marșa la tertipurile descrise mai sus. Asigură-te că nu ești unul dintre ei!

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel