Data publicării:

Cum lucreză Rusia pe plan extern: trei acțiuni importante ale lui Putin

Autor: DCNews Team | Categorie: Stiri
WhatsApp
putin barroso
putin barroso

Secretarul de stat al ministerului de Externe, Radu Podgorean, spunea, recent, în timpul unei dezbateri, că este lesne de remarcat asimetria dintre strategiile Rusiei și cele ale Europei. Referindu-se la sferele de influență și cum fiecare parte încearcă să și le lărgească, fostul europarlamentar spunea că UE pune condiții, în timp ce Rusia n-o face: ”pur și simplu integrează”, puncta Podgorean. În ultima perioadă, a săgeților și fricțiunilor diplomatice, Putin și-a devoalat ostentativ planul de politică externă.

2 decembrie - Rusia și Armenia semnează un acord interguvernamental prin care Moscova anulează datoriile externe ale Erevanului privind gazul natural, produsele petroliere și diamantele. Mai mult, Putin le-a declarat jurnaliștilor că Armenia va plăti 189 de dolari pentru 1.000 de metri cubi. La fel ca Ucraina, Armenia a întors aproape în ultimul moment spatele Uniunii Europene, cu care trebuia să semneze un acord de asociere la Vilnius. Erevanul a decis să adere la Uniunea Vamală, structura oblăduită de Rusia. ( http://en.ria.ru/russia/20131202/185221476/Russia-Cancels-Export-Duties-for-Gas-and-Diamonds-to-Armenia.html )

9 decembrie - Rusia șterge o datorie de aproximativ 32 de miliarde de dolari pe care Cuba o avea față de Uniunea Sovietică.Pentru aceasta, Cuba va trebui să plătească 3,2 miliarde de dolari în zece ani, pentru ca Rusia să șteargă restul datoriei de 32 de miliarde de dolari. Înțelegerea vine în contextul eforturilor Cubei de a-și îmbunătăți credibilitatea pe plan internațional. ( http://www.reuters.com/article/2013/12/09/us-cuba-russia-debt-idUSBRE9B813P20131209 )

17 decembrie - După ce Ucraina refuză să semneze tratatul de asociere la UE, de la Vilnius, președintele Viktor Ianukovici se întâlnește cu omologul său rus, Vladimir Putin, în timp ce mii de protestatari își strigă disperarea în centrul Kievului. La finele întrevederii oficiale, Putin anunță că Rusia a acceptat să micșoreze cu o treime prețul gazelor pe care le exportă în Ucraina. Astfel, 1.000 de metri cubi nu vor mai costa 400 de dolari, cum se întâmplă în prezent, ci 268,5 dolari. ( http://en.ria.ru/russia/20131217/185656762/Russia-Gives-Ukraine-Cheap-Gas-Multibillion-Dollar-Loan.html )

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel