Pașaportul inscripționat Interpol pe coperta din față este eliberat exclusiv angajaților organizației, documentele de călătorie dedicate venind în două formate: o broșură pașaport electronic și o carte de identitate electronică. Ambele documente sunt echipate cu circuite integrate de înaltă tehnologie care conțin informații personale, cum ar fi amprentele digitale și o fotografie identică cu cea imprimată pe documentu.

În privința beneficiilor, acest tip de documente de călătorie au luat ființă după cea de-a 79-a Adunare Generală a Interpol din 2010. Urmărirea criminalilor din întreaga lume nu este o activitate ușoară, iar documentul de călătorie Interpol a fost conceput pentru a reduce birocrația prin renunțarea la diferite cerințe de viză și urgentarea situației de la vamă a membrului organizației. 

Deși se știe că Interpol are aproximativ 1.000 de angajați, nu este clar câți dintre aceștia au la îndemână un astfel de document de călătorie Interpol. Articolele din ultimii ani au spulberat miturile conform cărora agenții Interpol pot trece peste granițe, în urmărirea răufăcătorilor, scrie CNN. 

Pașaportul Națiunilor Unite Laissez-Passer (UNLP)

Membrii Națiunilor Unite (ONU), Organizația Internațională a Muncii, Organizația Mondială a Sănătății și diverse alte organizații pot oferi membrilor lor acest document, care a fost lansat pentru prima dată în 1946 și are un format electronic din 2012. Există două tipuri de UNLP: laissez-passer albastru și cel roșu (pentru membrii cu rang superior).

ONU afirmă că deținătorilor UNLP roșu li se pot „acorda privilegii, imunități și facilități diplomatice atunci când călătoresc pentru afacerile Națiunilor Unite”.

În unele țări, este inclusă o scutire de viză. Spre deosebire de multe dintre celelalte pașapoarte de pe această listă, UNLP nu înlocuiește oficial un pașaport național, ci îl completează. „Ambele documente ar trebui să fie întotdeauna purtate împreună atunci când un membru se află într-o călătorie oficială”, instruiește ONU.

Expresia „laissez-passer” se traduce „lăsați să treacă”. Este posibil ca termenul să fi fost folosit la scurt timp după Legea privind conduita în siguranță din 1414, în care Henric al V-lea a calificat drept înaltă trădare permisiunea unui omolog al său pentru o persoană să călătorească liber pe teritoriul lor. Documentele numite ”laissez-passer” au fost folosite și în timpul Primului Război Mondial pentru a asigura trecerea în siguranță a refugiaților din zonele devastate de război.

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News