Data publicării:

Cum arăta primul restaurant McDonald's din lume

Autor: DCNews Team | Categorie: Lifestyle
WhatsApp

Alegeri prezidentiale 2024

Imagini cu primul restaurant McDonald's din lume, care s-a deschis în anul 1940 pe piaţa din Statele Unite ale Americii, au fost făcute publice.

Înainte ca celebrul logo al brand-ului McDonald's să fie cunoscut la nivel internaţional, primul restaurant al familiei care a pornit afacerea fast-food-ului era un simplu local în San Bernadino, California. Totul a început în anii 40, atunci când primul restaurant McDonald's pornea la drum cu doar câţiva angajaţi şi meniuri rudimentare, scrie Daily Mail, preluat de Mediafax.

De la restaurantul de atunci familia McDonald şi omul de afaceri Ray Kroc aveau să construiască unul dintre cele mai mari lanţuri de restaurante fast-food din lume. Brand-ul McDonald's s-a dezvoltat fulminant în toată lumea cu ajutorul sistemului de francize şi a devenit cel mai cunuoscut local care serveşte mâncare fasf-food la nivel mondial.

Fraţii Richard şi Maurice McDonald au început afacerea cu o idee de local care serveşte alimente la grătar în 1937.

Iniţial ideea celor doi fraţi a fost pusă în practică în Monrovia, California, localul de atunci fiind numit "The Airdrome", abia mai târziu numele restaurantului transformându-se în "McDonald's".

Întotdeauna atenţi la ceea ce servesc clienţilor, fraţii McDonald au observat că din întreg meniul oferit la restaurantul lor câteva produse erau preferate de cumpărători.

Mai exact, clienţii restaurantului McDonald's se axau în comenzile lor pe: hamburgeri, cartofi prăjiţi, milkshake-uri şi plăcintă cu mere.

Văzând acest lucru, patronii au micșorat meniurile localului McDonald's. Au păstrate doar produsele care erau solicitate cel mai mult. În 1940 un hamburger de la McDonald's costa doar 15 cenţi, în timp ce o porţie de cartofi prăjiţi era 10 cenţi. Un cheeseburger costa 19 cenţi, un shake 20 de cenţi, cafeaua 10 cenţi şi sucul de portocale tot 10 cenţi.

Pentru a uşura munca angajaţilor şi a servi mult mai repede clienţii, fraţii McDonald au introdus un nou sistem de producere a hamburgerilor, folosind un fel de linie de asamblare.

Succesul micuţului restaurant din California a atras atenţia omului de afaceri Ray Kroc, care în 1950 s-a alăturat fraţilor pentru a dezvolta un sistem de francize în scopul extinderii restaurantelor fast-food. În cele din urmă Ray Kroc avea să cumpere compania aflată la baza restaurantelor McDonald's.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel