Canalul Dunăre-București este unul din numeroasele proiecte abandonate după 1989. Deşi construcţia lui a început în 1984, ideea transportului naval între București şi Marea Neagră, prin intermediul Dunării, există încă din timpul lui Alexandru Ioan Cuza.

Foto: Carina Çetinel

Criza economică din anii 30 și cele două războaie mondiale au dus la abandonarea proiectului, care a fost reluat de Nicolae Ceaușescu imediat după inaugurarea Canalului Dunăre Marea Neagră.

Canalul a fost proiectat să aibă o lungime de 73 km și o lățime de 80 m, adâncimea minimă a apei de 4,5 m, diferența de nivel de 53 m (10 m deasupra nivelului mării la Oltenița și 63 m la București). Planul includea patru ecluze și trei porturi, două la București (lângă comuna 1 Decembrie - pe Argeș și la Glina - pe râul Dâmbovița) și altul la Oltenița.

Portul 1 Decembrie -  praf, ruine, gunoaie și animale moarte

Peisajul din Portul 1 Decembrie nu te duce cu gândul că acolo ar fi trebuit să fie agitație mare: nave care acostează, muncitori, marinari, comerț. Este un loc uitat de lume și mai ales de cei care ar fi trebuit să finalizeze construcția lui.

Din când în când mai trece o mașină. După privirile celor dinăuntru îți poți da seama că nu sunt obișnuiți să vadă oameni mergând prin  port, în afara celor care cară fieri vechi și materiale pentru construcții. Camera de fotografiat le încruntă privirile, iar de stat la vorbă nici nu se pune problema.

Copacii și plantele care au acoperă zidurile masive de beton sunt o mărturie vie a a trecerii timpului peste acest loc, care nu este decât o sursă de fier vechi. Multe dintre coloane au fost distruse de cei care cautau fier, iar din beton ies, parcă așteptând să fie furate, armăturile de oțel.

Apa din port are mai multe culori, fiind poluată de ce care ”muncesc” acolo. Mirosul de animale moarte te izbește imediat. Nu le poți vedea, dar știi cu siguranță că plutesc undeva acolo. La câțiva metri niște copii se bălăcesc în râul Argeș, fără pic de teamă că s-ar putea îmbonlăvi. În jurul portului peisajul este dezolant. Bălți urât mirositoare, mormane și gropi adânci pline de gunoaie. Toate acestea nu par să-i deranjeze pe locuitorii din Comuna 1 Decembrie. Întrebați ce știu de port, toți transmit aceeași idee ”Trebuia să se facă, dar aștia care au venit după revoluție nu au mai făcut”.

Discuții legate de utilitatea Canalului Dunăre-București

Oponenții finalizării canalului aduc ca argumente costurile ridicate (400 milioane dolari, estimare în 1997) și impactul ecologic negativ. De asemenea, unii consideră acest proiect ca fiind o moștenire nefericită a regimului comunist.

Pe de altă parte, susținătorii proiectului sunt de părere că finalizarea canalului ar micșora semnificativ costurile și ar ușura transportul de marfă între Marea Neagră / Constanța și București.

De asemenea, aceștia spun că ar putea fi și un producător de energie, prin cele patru microhidrocentrale din nodurile hidrotehnice, amenajate pe lângă ecluze, putându-se ajunge la o producție de energie electrică de peste 50 MW. Apa din canal va putea fi și o sursă de irigații pentru circa 150.000 de hectare teren arabil. Un alt beneficiu ar consta în faptul că 11 localități și circa 30.000 hectare terenuri agricole vor fi scoase de sub efectul inundațiilor.

În anul 2009 s-a pus problema reluarii construcțiilor și trecerea lor sub responabilitatea Ministerului Dezvoltării Regionale și Turismului. Dar acestea nu pot continua de unde au fost lăsate în 90, datorită degradării accentuate. Este nevoie de arpoximativ 500 de milioane de euro pentru finalizarea acestui proiect și va fi nevoie de mai mult, pentru că odată cu trecere timpului nivelul de degradare crește.

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News