Experții au început să cerceteze cum afectează resturile sateliţilor stratul de ozon şi clima.

Primul satelit artificial din lume, Sputnik 1 al Uniunii Sovietice, a fost lansat în octombrie 1957. La doar trei luni mai târziu, a căzut de pe orbită. Pe măsură ce Sputnik a lovit atmosfera superioară cu o viteză incredibilă, frecarea l-ar fi făcut să se încălzească și să ardă aproape în întregime. Unele mici rămășițe ale satelitului ar fi rămas în atmosfera superioară, cum ar fi fumul și cenușa după un incendiu: primele resturi spațiale ale omenirii.

Astăzi, la aproape 70 de ani de la acel moment, oamenii de ştiinţă încep să analizeze impactul pe care aceste deşeuri spaţiale îl au asupra stratului de ozon, asupra climei şi chiar asupra sănătăţii umane. Nu ştim încă ce cantitate de deşeuri poate susţine atmosfera până când impactul lor devine periculos pentru mediu, relatează Reuters.

Numărul obiectelor aflate pe orbită a crescut dramatic, depăşind 28.000. Dintre acestea, peste 11.000 sunt sateliţi activi, cei mai mulţi aparţinând unor "mega-constelaţii" comerciale destinate furnizării de internet, precum Starlink (SpaceX, Elon Musk), Kuiper (Amazon) sau Guowang (China).

Pentru a preveni aglomerarea spaţiului orbital, operatorii urmează regula celor 25 de ani: odată ce un satelit îşi încheie misiunea, este redirecţionat spre atmosferă, unde arde complet datorită frecării. Această metodă ajută la curăţarea spaţiului, dar duce la incinerarea anuală a mii de sateliţi.

Aproximativ 3.500 de tone de aerosoli vor fi eliberate în atmosferă anual până în 2033

Până de curând, acest fenomen nu a fost considerat problematic, întrucât cantitatea de resturi provenite din sateliţi era nesemnificativă faţă de cea a meteoriţilor naturali. Totuşi, până în 2030, numărul sateliţilor va depăşi 60.000, iar arderea acestora va genera anual mii de tone de particule aerosoli. Estimările experților sugerează că până în 2033, aproximativ 3.500 de tone de aerosoli vor fi eliberate în atmosferă anual.

Aerosolii sunt particule microscopice suspendate în aer, care influenţează clima Terrei. Particulele deschise la culoare reflectă radiaţia solară, având un efect de răcire, în timp ce particulele între încălzesc atmosfera prin absorbţia luminii solare.

Unele dintre aceste particule sunt deosebit de periculoase. În 2023, cercetătorii americani au descoperit urme de aluminiu şi litiu în stratosferă, provenite din incinerarea sateliţilor şi a propulsoarelor de rachetă. Aceste arderi eliberează oxizi metalici şi oxizi de azot, cu efecte necunoscute asupra echilibrului atmosferic.

Efectul oxidului de aluminiu

Oxidul de aluminiu, de exemplu, ar putea contribui la răcirea planetei prin reflectarea luminii solare. Unele propuneri de geoinginerie chiar sugerează injectarea deliberată a acestor particule în stratosferă pentru a combate încălzirea globală. Cu toate acestea, nu ştim ce efecte neprevăzute ar putea avea o astfel de intervenţie asupra climei, cum ar fi fenomene meteorologice extreme.

Mai mult, oxidul de aluminiu contribuie la distrugerea stratului de ozon, protecţia naturală a Terrei împotriva radiaţiilor UV. În anii 1970-1980, stratul de ozon a fost grav afectat de CFC-uri, substanţe chimice utilizate în frigidere şi spray-uri. Datorită Protocolului de la Montreal (1987), aceste substanţe au fost eliminate treptat, iar stratul de ozon s-a refăcut parţial, dar procesul va dura până în 2066.

Impactul economic al protejării stratului de ozon este enorm. Forumul Economic Mondial estimează că beneficiile se ridică la 2,2 trilioane de dolari, prin reducerea cazurilor de cancer de piele şi cataracte cauzate de expunerea la radiaţii UV.

Reintrarea sateliţilor în atmosferă ar putea, astfel, să afecteze nu doar clima, ci şi sănătatea publică. Spre deosebire de poluarea generată de sol, poluanţii din deşeurile spaţiale pot persista în atmosferă timp de decenii sau chiar secole, făcând imposibilă detectarea efectelor până la momentul în care acestea devin critice.

Lecțiile pe care ni le dă istoria

Istoria ne oferă lecţii valoroase. Criza climatică a secolului XXI a fost declanşată de arderea combustibililor fosili la scară globală încă din secolul al XIX-lea. Deşi depunem eforturi pentru reducerea emisiilor de carbon, nu trebuie să agravăm problema prin acumularea de resturi spaţiale la limita atmosferei Terrei.

Nu există o soluţie simplă. Dacă dorim beneficiile oferite de sateliţii de comunicaţii, trebuie să acceptăm că aceştia se vor descompune în atmosferă. Momentan, este singura metodă eficientă de eliminare.

Deocamdată, impactul industriei spaţiale asupra stratului de ozon şi a climei este relativ redus. Însa, având în vedere expansiunea rapidă a activităţilor spaţiale, nu ne putem permite să ignorăm consecinţele acestui fenomen.

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News