Data actualizării:
Data publicării:

Cum a fost distrus Mihai Eminescu. Substanțele care se pare că l-au trimis către moarte

Autor: Ioana Dinu | Categorie: Cultura
WhatsApp

Mihai Eminescu se afla „când în groapa cu melancolie, când într-o stare de exaltare”.

Declarația îi aparține traducătorul și psihanalistul Adrian George Săhlean. Acesta a zis, într-un interviu la DC News, că marele poet național obișnuia să bea cantități uriașe de cafea. În plus, lucra extraordinar de mult.

„El era un băutor de cantități uriașe de cafea, fuma mult, lucra mult. Un om care s-a consumat mult mai repede în cei 39 de ani pe care îi avea.

După părerea mea, a avut parte de un diagnostic greșit, a fost tratat cu injecții de sulfat de mercur care la vremea respectivă erau foarte la modă, dar au dus la probleme de circulație care s-au accentuat”, a spus, în cadrul interviului de la DC News, Adrian George Săhlean.

Youtube video image

 

15 ianuarie este marcată Ziua Culturii Naţionale

 

 

În fiecare an, începând din 2011, la 15 ianuarie este marcată Ziua Culturii Naţionale, data aleasă fiind aceea a naşterii poetului naţional al românilor, Mihai Eminescu (1850-1889).

Camera Deputaţilor a adoptat, la 16 noiembrie 2010, un proiect de lege prin care ziua de naştere a lui Mihai Eminescu a devenit Ziua Culturii Naţionale, actul normativ întrunind 175 de voturi favorabile, unul împotrivă şi două abţineri.

Proiectul a fost iniţiat de 50 de deputaţi şi senatori PSD şi de liberalul Mircea Diaconu, care a semnat această iniţiativă. În expunerea de motive a iniţiatorilor se arăta: Ziua Culturii Naţionale va fi, în viziunea noastră, o zi în care nu numai celebrăm un mare creator, dar şi o zi de reflecţie asupra culturii române, în genere, şi a proiectelor culturale de interes naţional.

Decretul pentru promulgarea Legii privind declararea zilei de 15 ianuarie ca fiind Ziua Culturii Naţionale a fost semnat la 6 decembrie 2010, iar Legea nr. 238 din 7 decembrie 2010 a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 831 din 13 decembrie 2010.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel