Data publicării:

Cum a condus America din umbră lumea banilor

Autor: Badoiu Raluca | Categorie: Arhiva
WhatsApp

Catastrofe financiare, criză economică, creştere economică, toate au intrat în caruselul banilor din SUA, iar modul în care americanii au răspuns tuturor acestor evenimente arată cât de mult au controlat piaţa SUA.

"Dereglementarea“ sistemului financiar înseamnă seria schimbărilor legislative care oferă instituţiilor financiare o mai mare libertate la nivel concurenţial. Dacă aceste schimbări sunt benefice sau dăunătoare economiei rămâne un punct forte de dezbatere.

 Unul din cele mai cunoscute exempre de "dereglementare“ financiară din SUA a apărut în 1999 când Congresul a abrogat secţiuni din legea Glass-Steagall.

 Iniţial, această lege a fost adoptată în 1933 în timpul Marii Crize şi specifica faptul că o companie putea acţiona doar ca bancă comercială, bancă de investiţii sau companie de asigurări.

 Abrogarea acestei legi a însemnat că firmele puteau cumula mai multe astfel de funcţii. Într-un final, această „dereglementare“ financiară însemna, teoretic, că firmele pot creşte în mărime şi pot face afaceri mai consistente, care să se întindă pe mai multe paliere ale economiei, scriu jurnaliştii Capital.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel