Data publicării:
Cum a apărut COVID-19. Ce știu, de fapt, serviciile americane, după ce Anthony Fauci a recunoscut totul
Au apărut noi informații despre apariția COVID-19.
Comunitatea de Informaţii a Statelor Unite a admis că agenţiile sale componente au două teorii cu privire la originea virusului SARS-CoV-2, două agenţii considerând că acesta a apărut pe cale naturală din contactul uman cu animale infectate, iar o a treia privilegiind ipoteza unui posibil accident de laborator drept sursă a pandemiei de COVID-19, notează Reuters, citează DC MEDICAL.RO
Comunitatea de Informaţii a Statelor Unite nu ştie exact unde, când sau cum virusul (care provoacă, n.red.) COVID-19 s-a transmis iniţial, dar a coagulat două scenarii probabile, a afirmat Biroul Directorului pentru Informaţii Naţionale.
Acesta a adăugat că majoritatea agenţiilor consideră că nu există suficiente informaţii pentru a aprecia că unul este mai probabil decât celălalt.
Joe Biden a cerut serviciilor americane explicații
Potrivit AFP, preşedintele Joe Biden a cerut miercuri serviciilor americane de informaţii "să îşi sporească eforturile" pentru a explica originea COVID-19 şi să furnizeze un raport în termen de 90 de zile.
Mult timp respinsă de majoritatea experţilor, teoria unui accident de laborator la Wuhan, în China, a revenit în forţă în ultimele săptămâni în dezbaterile din SUA.
Joe Biden a reamintit că activitatea serviciilor americane de informaţii americane, care se concentrează pe două ipoteze - originea animală sau scurgerea dintr-un laborator -, nu a permis până în prezent să se ajungă la "o concluzie definitivă".
"Statele Unite vor continua să colaboreze cu partenerii săi din întreaga lume pentru a face presiuni asupra Chinei cu scopul ca să participe la o anchetă internaţională completă, transparentă şi bazată pe dovezi", a adăugat preşedintele SUA, deplângând atitudinea Beijingului în această problemă.
Anthony Fauci a recunoscut! A finanțat laboratorul din Wuhan
Anthony Fauci, consilierul medical şef al Casei Albe, a recunoscut că a alocat 600.000 de dolari pentru ca Institutul de Virologie din Wuhan să studieze dacă există posibilitatea ca unele coronavirusuri de la lilieci să se tranmsită la oameni. Fondurile au fost date laboratorului chinez prin Alianța EcoHealth pentru a sprijini „o colaborare modestă cu oameni de știință chinezi, care erau experți în coronavirus”.
Cercetările au fost realizate de dr. Shi Zhengli de la Institutul Wuhan, care în lucrarea sa i-a mulțumit lui Fauci și Institutului Național de Alergii și Boli Infecțioase (NIAID), care face parte din Institutul Național de Sănătate (NIH) pe care îl conduce chiar medeicul-şef de la Casa Albă şi care este listat la sfârșitul lucrării, potrivit DC MEDICAL.RO
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News