Cui i-a rămas 100% din averea lui Ioan Crișan, afaceristul aruncat în aer acum un an, la Arad
Autor: Irina Constantin | Publicat pe: 01 iun 2022, 23:18
WhatsApp
foto InfoTrafic24
foto InfoTrafic24
Omul de afaceri Ioan Crișan a sărit în aer în urmă cu un an când s-a urcat în mașina personală, în Arad. 

Ancheta, în care au fost anchetate aproximativ 400 de persoane, nu are are niciun suspect. Tot ceea ce se cunoaște nou, după un an, este că Ioan Crișan dădea bani cu camătă, acest lucru fiind menționat oficial în comunicatul anchetatorilor. 

După moartea lui Ioan Crișan, fiica sa a fost cea care a preluat averea în proporție absolută, de 100%. Este vorba despre o companie de transport marfă și o crescătorie de somn african. Cifra totală de afaceri era de peste 1 milion de euro pe an.

Ce a rămas în urma lui Ioan Crișan

Firma Primatex, specializată în transporturi rutiere de marfă, a fost preluată de fiica lui Crișan, Laura Oana Bîlcea, care anterior deținea 10% din companie. În prezent, aceasta apare ca asociat unic, administrator și beneficiar al societății, care în anul 2021 a avut o cifră de afacere de 3.01 milioane lei și un profit de 408.000 lei, într-o ușoară scădere față de anul precedent. Firma are 6 angajați iar datoriile au scăzut de la 488.000 lei la 136.000 lei, scrie Fanatik. Laura Bîlcea a preluat și afacerea cu somn african, unde, de asemenea, a ajuns să dețină 100% din business. Conform informațiilor din Monitorul oficial, fiica lui Crișan a preluat părțile sociale, ca unic moștenitor al acestuia. Astfel, de la data de 19 octombrie, ”ca urmare a decesului asociatului Crișan Ioan, părțile sociale în număr de 10, deținute de acesta, vor reveni asociatei Bîlcea Laura-Oana ca și moștenire”, se arată în hotărârea adunării generale a asociaților, arată sursa citată. 

Crimatex SRL a înregistrat o creștere semnificativă a cifrei de afaceri, de la 3,09 milioane lei (în 2020) până la 4,55 milioane lei (în 2021), un profit de 35.500 lei, dar și datorii de 1,04 milioane lei, cu 300.000 de lei mai mari decât în 2020. După această tranzacție, Laura Bîlcea a preluat controlul și asupra celei de-a treia companii, Crimatex Solar Energy, cu obiect principal de activitate ”producția de energie electrică”. Firma îi are ca asociați pe fiica lui Crișan (50%) și Crimatex SRL (50%), însă este considerată inactivă din 2017, data la care a depus ultimul bilanț la Ministerul Finanțelor Publice.

În trecut, fiica lui Ioan Crișan a fost căsătorită cu un deputat, alături de care are doi copii. 

Ce anunțat PÎCCJ în luna mai 2022, la un an după uciderea lui Ioan Crișan

”Biroul de informare şi relaţii publice din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție este abilitat să aducă la cunoştinţa publicului următoarele informaţii şi rezultate privind cercetările efectuate în cauza având ca obiect uciderea numitului Crişan Ioan, în 29.05.2021 în municipiul Arad, prin provocarea exploziei autoturismului condus de acesta: 

S-a stabilit traseul victimei în perioada de interes, printre altele prin vizualizarea imaginilor obținute din camerele de supraveghere din municipiul Arad.

Au fost analizate relațiile comerciale derulate de victimă. Situaţia economică şi financiară  a societăţilor în care era implicat nu a relevat vulnerabilităţi şi acţiuni cu risc de escaladare violentă, la nivelul mijloacelor folosite pentru comiterea faptei. 

A fost realizată o analiză comportamentală de către structura de profil din cadrul IGPR. 

Până la acest moment, nu au fost confirmate informațiile, vehiculate și în spațiul public, privind implicarea victimei în activități de crimă organizată. Au fost verificate raporturile civile rezultate din activităţi specifice cămătăriei pe care victima le derula, fără concursul altor persoane.” arată comunicatul de presă. 

Citește continuarea aici

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?