"Din punct de vedere al cetățeanului, pot să fac câteva comentarii pornind de la faptul că în protocol scrie următoarele lucruri: 'Cooperarea dintre cele două instituții se face cu respectarea principiului statului de drept, principiului garantării independenței justiției, al responsabilității, complementarității, operativității, evaluării periodice a activităților, respectării obligațiilor și răspunderilor și în baza principiului need to know/need to share' ". Atât timp cât aceste lucruri sunt respectate, mi se pare normal ca astfel de documente - între diferite instituții ale statului - având caracter privat sau secret - să existe. Dacă ar fi publice, unii cetățeni sau alte state s-ar putea folosi cu rea credință de anumite informații. Este normal să existe documente secrete. Nu văd o problemă. Bineînțeles că diavolul poate sta în detalii. Este important ca oamenii care folosesc aceste protocoale să acționeze cu bună credință, lucru care cred că se întâmplă", a spus Tudor Cârstoiu pentru DC News.
Abaterea atenției de la problemele serioase
"PSD insistă pe aceste protocoale în încercarea de a abate atenția de la problemele serioase care îi afectează pe români - inflație, rate care cresc etc. Social-democrații inventează alte subiecte, într-o perioadă în care vedem căderea iminentă a guvernului și într-o perioadă în care există riscul să ne fie tăiate fondurile europene, pentru a distrage atenția opiniei publice de la ceea ce contează cu adevărat", a mai zis Tudor Cârstoiu.
[citeste si]
Protocoalele să respecte principiile democrației și statului de drept
"Este important ca protocoalele să fie făcute după niște criterii obiective și să respecte principiile democrației și statului de drept, dar cred că PSD se folosește de acestea pentru a distrage atenția de la lucrurile care contează cu adevărat și anume o Românie democratică, dezvoltată și demnă", a mai zis tânărul în exclusivitate pentru DC News.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Știați că un singur stat din Europa are graniță terestră cu Africa iar 9 din 10 români răspund greșit
- Culmea prostiei în hipermarketuri. O decizie bizară pe care marii retaileri o iau și care stârnește furia românilor
- De ce scăpăm greu de burtă. Carmen Burmă: Poți să faci un milion de abdomene, nu se va vedea
- BANCUL ZILEI: Ați greșit numărul!
- Horoscop 6 mai: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Discuții aprinse, în a doua zi de Paști, pentru o zodie. Îți fac rău!
- Horoscop 6-12 mai 2024: Zodia care s-a certat cu toată lumea. Daniela Simulescu: „Îți recomand mai mult pragmatism” /video
- Ploi abundente, grindină și vânt puternic în prima zi de Paști. Județele vizate de fenomenele meteo extreme
- Nu s-a mai întâmplat de 23 de ani în SUA. Adrian Mitroi: Inflația este lipicioasă, iar dolarul este prea tare
- Acuzații în presa austriacă: Dronele militare rusești folosesc AI dezvoltat cu Kaspersky
- A doua zi de Paști. Ce trebuie să facă toți credincioșii în Lunea Albă din Săptămâna Luminată
- Carambol la Boița. Titi Aur, analiza videoclipului: Dacă nu se întâmpla, spuneau că bat câmpii
- De ce nu e bine să câștigi tot din prima ca tânăr dansator. Exemplul care se aplică în multe domenii
- Camelia Csiki, despre campaniile online împotriva Regelui Mihai: Tinerii needucați cred ce le spun bunicii despre Ceaușescu