CSM Constanţa a cucerit Cupa României la handbal
Data publicării:
Autor: Ioan-Radu Gava
WhatsApp
Foto cu caracter ilustrativ: Unsplash
Foto cu caracter ilustrativ: Unsplash
CSM Constanţa a cucerit Cupa României la handbal masculin, după ce a învins-o pe CS Minaur Baia Mare cu scorul de 24-23 (12-10), duminică, în finala găzduită de Sala ''Lascăr Pană'' din Baia Mare.

Echipa de la malul Mării Negre şi-a trecut în palmares al şaptelea său trofeu în Cupa României (2006, 2011, 2012, 2013, 2014, 2018, 2023), în timp ce Minaur rămâne cu şase (1978, 1983, 1984, 1989, 1999, 2015), conform Agerpres.

Meciul a fost echilibrat, iar în prima repriză niciuna dintre echipe nu a reuşit să aibă un avantaj mai mare de două goluri, la pauză fiind 12-10 pentru oaspeţi. În repriza secundă, Minaur, vicecampioana României în acest sezon, a reuşit să întoarcă scorul, la 17-15, dar CSM s-a desprins apoi la 23-19, câştigând cu 24-23, după ce băimărenii au marcat ultimele trei goluri ale partidei.

Pentru învingători au înscris Valentino Ravnic 5 goluri, Ionuţ Nistor Ioniţă 5, Strahinja Stankovic 4, Vitali Komogorov 3, Andrei Valeriu Drăgan 3, Zoran Nikolic 2, Irakli Cikovani 1, Gabriel-Cristian Ilie 1. Portarul Dan Vasile a apărat 15 aruncări.

Golurile echipei Minaur au fost reuşite de Milan Kotrc 6, Călin-Mihai Căbuţ 4, Stefan Vujic 3, Viorel Fotache 3, Anderson Da Silva Molino 2, Stevan Vujovic 2, Robert Nagy 1, Erik Leonard Pop 1, Tomas Cip 1.

În finala mică, CSU din Suceava a dispus de CSM Bucureşti cu scorul de 35-29, condusă de Daniel Stanciuc, autor a 8 goluri. Tudor Botea s-a remarcat de la tigri, cu 10 goluri.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel