CSM Bucureşti s-a calificat în grupele principale ale Ligii Campionilor la handbal feminin, duminică seara, după ce a învins în deplasare formaţia poloneză MKS Perla Lublin, cu scorul de 28-19 (17-10), într-un meci în Grupa B, care a marcat revenirea Cristinei Neagu după accidentarea gravă la genunchi din 2018.
Cristina Neagu a intrat pe teren în min. 18 al meciului, la 11-8 pentru CSM Bucureşti şi a marcat primul său gol în min. 21, din aruncare de la 7 metri (pentru 13-9). Interul stânga, accidentat în decembrie 2018, la Campionatul European, a înscris în total 4 goluri în meciul din Polonia. Vicecampioana României, fără Andrea Lekic, Carmen Martin şi Nora Mork (accidentată), s-a impus fără emoţii la Lublin şi este lider în grupă.
Golurile tigroaicelor au fost marcate de Crina Pintea 7, Itana Grbic 6, Cristina Neagu 4, Andrea Klikovac 2, Elizabeth Omoregie 2, Laura Moisă 2, Iulia Curea 2, Dragana Cvijic 2, Linnea Torstensson 1. Pentru MKS Perla Lublin au înscris Marta Gega 6 goluri, Kinga Achruk 3, Aneta Labuda 2, Mia Marie Tarp Moldrup 2, Valentina Blazevic 2, Joanna Gadzina 1, Joanna Szarawaga 1, Dagmara Nocun 1, Szylwia Matuszcyzk 1. Au arbitrat Viktorija Kijauskaite şi Ausra Zaliene, ambele din Lituania, iar delegată EHF a fost bosniaca Arijana Vojic.
Următorul meci
CSM Bucureşti ocupă primul loc în grupă, cu 7 puncte, urmată de Rostov pe Don, 5 puncte, Team Esbjerg, 4 puncte, MKS Perla Lublin, 0 puncte. Primele trei clasate se califică în grupele principale.
CSM Bucureşti va juca următorul meci pe 10 noiembrie, cu danezele de la Team Esbjerg. Pe 9 noiembrie se va juca meciul MKS Perla Lublin - Rostov pe Don, potrivit Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Marte în Berbec, din 30 aprilie. Ce aduce în viețile noastre. Patru zodii sunt primele afectate
- Lovitură de teatru la CCR: documente ANAF, declarate neconstituționale în procesele penale
- Doi mari actori români au scris istorie împreună, dar s-au urât în viața reală. De ce nu și-au vorbit timp de 32 de ani
- Probleme pentru doi concurenți, la Te cunosc de undeva: "M-am trezit cu genunchiul umflat"
- DNA, primele acuzații oficiale după perchezițiile la Complexul Energetic Oltenia (CEO). Cine este directorul reținut. Acuzațiile procurorilor
- Dispare obiceiul de a consuma vin? Ce afectează vânzarea popularei băuturi
- "Să aprindem grătarele". Ce spune Mihaela Bilic despre mici, cel mai popular aliment printre români
- 10 lucruri pe care nu le știai despre primarul USR Dominic Fritz
- BANCUL ZILEI: Lucruri dificil de realizat
- Prof. univ. dr. Mircea Duțu, semnal de alarmă asupra reformării profesiei juridice: Robotul a participat la admiterea în magistratură și a trecut cu brio / video