Criza Venezuela: Reuniune de urgenţă la Ottawa
Data publicării:
Autor: Mircea F. Cristian
WhatsApp
Mai multe țări au decis o reuniune de urgență în contextul crizei din Venezuela.

Canada va găzdui pe 4 februarie la Ottawa o reuniune de urgenţă a Grupului de la Lima privind criza din Venezuela, a făcut cunoscut presei luni şefa diplomaţiei canadiene, Chrystia Freeland, relatează AFP. Majoritatea membrilor Grupului de la Lima - alcătuit din Canada şi ţări din America Latină şi Caraibe - l-au îndemnat pe preşedintele venezuelean, Nicolas Maduro, să renunţe la putere.

Iar la întâlnirea de luni urmează 'să se discute despre măsurile pe care trebuie să le luăm pentru a-l susţine pe Juan Guaido şi poporul venezuelean', a subliniat Chrystia Freeland.

Citește și: SUA, alertă de securitate în Venezuela. Personalul diplomatic, vizat

Gravă penurie alimentară şi de medicamente

'Sunt provocări uriaşe în domeniul securităţii, ajutorului umanitar şi imigraţiei', a adăugat ea. Venezuela, confruntată cu o gravă penurie alimentară şi de medicamente, precum şi cu o hiperinflaţie de 10.000.000% anunţată pentru 2019, traversează cea mai gravă criză din istoria sa recentă.

Miercuri, preşedintele parlamentului, Juan Guaido, s-a autoproclamat 'preşedinte în exerciţiu' cu prilejul unei manifestaţii care a avut loc în capitala ţării, Caracas. Această situaţie inedită a plasat ţara producătoare de petrol, ruinată după ce a fost cea mai bogată din America Latină, în centrul eşichierului diplomatic internaţional. De partea lui Juan Guaido se află în special Statele Unite, Canada, o mare parte a Europei şi Americii Latine, în timp ce Nicolas Maduro este susţinut de Rusia, China, Coreea de Nord, Turcia sau Cuba.

Citește și: Criză Venezuela. SUA avertizează prin social media

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel