Criză la Chișinău: Premierul Vlad Filat și-a prezentat demisia
Primul-ministru moldovean, Vlad Filat, a prezentat vineri demisia sa și a Executivului, după ce Guvernul a fost demis marţi printr-o moţiune de cenzură. Preşedintele moldovean Nicolae Timofti a anunţat că a luat act şi a semnat decretul prin care o acceptă, scrie gandul.info.
„În legătură cu exprimarea votului de neîncredere a Guvernului, prin adoptarea de către Parlament a moţiunii de cenzură asupra activităţii Guvernului şi în conformitate cu prevederile articolului 6, alineatul şase din Legea cu privire la Guvern şi ale articolului 118 din Regulamentul Parlamentului, prim-ministrul Vlad Filat a prezentat astăzi Preşedintelui Republicii Moldova, Nicolae Timofti demisia Guvernului”, se arată într-un comunicat emis de Guvern.
Guvernul Vlad Filat al Republicii Moldova a căzut
Potrivit ediţiei online a publicaţiei Jurnal.md, preşedintele Timofti a anunţat că a luat act de demisia Guvernului Filat şi a semnat un decret privind acceptarea acesteia.
Prin acelaşi decret, şeful statului a dispus ca Guvernul demisionar să îndeplinească funcţia de administrare a treburilor publice până la formarea unui nou Executiv.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News