Președintele Traian Băsescu a declarat, joi, că este în interesul România să facă parte dintr-un program de negociere Rusia și Ucraina, care dispută Crimeea. Președintele a subliniat că România nu este dependentă de gazele rusești și atrage atenția că 400.000 de cetățeni ucraineni sunt vorbitori de limba română, adică a doua minoritate importantă din Ucraina.
[caption id="attachment_435762" align="aligncenter" width="631"] Traian Băsescu, în fața sediului Ambasadei Ucrainei în România[/caption]Traian Băsescu a spus, joi, într-o declarație susținută înainte de plecarea la Bruxelles, pentru a participa la Consiliul European, că "în cazul în care se decide crearea unui format de negociere pentru soluționarea tensiunilor dintre Ucraina și Federația Rusă, urmare a acțiunilor din Crimeea, România trebuie să facă parte din formatul de negociere", scrie Agerpres.
Președintele semnalează că România are peste 400.000 de cetățeni ucraineni vorbitori de limba română, ceea ce ne situează pe locul doi după minoritatea rusă, este cel mai apropiat stat membru al UE de Crimeea și se află la o sută de kilometri de un alt conflict înghețat, cel din Transnistria.
România, un partener care nu ridică semne de întrebare
"Nu în ultimul rând, România nu este dependentă de importurile de gaze din Federația Rusă. Deci, nu are o grea dependență de importurile de gaze din Federația Rusă și le poate substitui cu alte forme de aprovizionare cu energie sau chiar cu gaze, prin interconectorul cu Ungaria putem primi gaze și din Norvegia. România are o dependență extrem de mică de Federația Rusă. Poate fi un participant asupra căruia să nu se ridice semne de întrebare la negocieri", a adăugat Băsescu.
Președintele a adăugat că este în interesul României să fie implicată în această situație.Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Luna Plină, prăpăd pentru patru zodii. Daniela Simulescu: Dormiți mult să treacă repede
- "Ce să vezi? Nu mă interesează". Răzvan Simion, schimbări făcute cu greu în viața lui: "Mă stoarce chestia asta, mă consumă"
- Un român stabilit în Germania și soția sa, cel mai vârstinic cuplu din țară. Sunt împreună de opt decenii
- Cele 6 zodii care atrag ghinionul. Mihai Voropchievici: Am văzut, a plecat la o petrecere cu soția și a venit singur
- Coreea de Sud, investiții masive în Portul Constanța. Ambasadorul Rim Kap-soo: Va fi mult mai ușor și mai eficient din punct de vedere al costurilor
- "Cine aş putea, mă deşteptule, să fiu?". Legenda rutieră care a făcut senzație, acum 50 de ani: "Agentul a văzut la volan un general cu două stele pe epoleţi, s-a pierdut cu firea..."
- Un tânăr de 19 ani, cu permis de doar 4 zile, s-a răsturnat cu maşina. Pasagera a murit, dar declaraţiile şoferului l-au surprins pe Titi Aur
- Salată Coleslaw, rețeta. Prepar-o chiar tu!
- Filmul din 1937 pentru care sociologul Alfred Bulai a stat la coadă o oră, în copilărie: "Erau puțini copii și mulți oameni în toată firea"
- Calendar Creștin Ortodox. Sărbătoare 18 mai 2024