Data publicării:

Cristina Neagu, nominalizată pentru echipa ideală de la Campionatul European de Handbal Feminin

Autor: DCNews Team | Categorie: Sport
WhatsApp

Cristina Neagu este singura jucătoare din naționala României nominalizată pentru echipa ideală a Campionatului European de Handbal Feminin din Croaţia şi Ungaria. Românca este nominalizată pentru postul de inter stânga. "Cel mai bun șapte" de la EURO 2014 va fi stabilit în premieră prin votul fanilor şi al unei comisii de specialişti, transmite site-ul EHF, conform  digisport.ro .

Pentru prima dată în istoria Campionatului European de Handbal Feminin, suporterii pot participa la alegerea celor mai bune jucătoare, votul lor având o pondere de 40%, iar votul comisiei de specialişti - de 60%. Fanii au de ales între cinci jucătoare nominalizate pentru fiecare post, plus cel mai bun apărător. Votul se va derula începând de sâmbătă, 20 decembrie, ora 12:00, până duminică, 21 decembrie, ora 12:00.

Cea mai bună jucătoare a competiţiei va fi desemnată doar de comisia de specialişti. Printre nominalizate figurează şi două jucătoare care evoluează în campionatul României: extrema stângă norvegiană Camilla Herrem (HCM Baia Mare) şi extrema dreaptă spaniolă Carmen Martin (CSM Bucureşti).

Citește și: Cine transmite evenimentele sportive ale sfârșitului de an


Iată cele 40 de nominalizări pentru fiecare post:

Portari: Silje Solberg (Norvegia); Eva Kiss (Ungaria); Sonja Barjaktarovic (Muntenegru); Katja Schulke (Germania); Amandine Leynaud (Franţa);

Extremă stânga: Maria Fisker (Danemarca); Camilla Herrem (Norvegia); Siraba Dembele (Franţa); Martine Smeets (Olanda); Majda Mehmedovic (Muntenegru);

Inter stânga: Cristina Neagu (România); Estavana Polman (Olanda); Zsuzsanna Tomori (Ungaria); Gnonsiane Niombla (Franţa); Milena Knezevic (Muntenegru);

Centru: Isabelle Gullden (Suedia); Kristina Kristiansen (Danemarca); Cornelia Nycke Groot(Olanda); Karolina Kudlacz (Polonia); Estelle Nze Minko (Franţa);

Pivot: Heidi Loke (Norvegia); Mette Gravholt (Danemarca); Suzana Lazovic (Muntenegru); Yvette Broch (Olanda); Nina Kamto Njitam (Franţa);

Inter dreapta: Katarina Bulatovic (Muntenegru); Nora Mork (Norvegia); Alexandra Lacrabere (Franţa); Louise Burgaard (Danemarca); Ida Oden (Suedia);

Extremă dreaptă: Linn-Kristin Riegelhuth-Koren (Norvegia); Koumba Cisse (Franţa); Jurswailly Luciano (Olanda); Radmila Petrovic (Muntenegru); Carmen Martin (Spania);

Cel mai bun apărător: Sabina Jacobsen (Suedia); Zita Szucsanszki (Ungaria); Dannick Snelder (Olanda); Suzana Lazovic (Muntenegru); Allison Pineau (Franţa).

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel