Cristiano Ronaldo a ajuns la meciul 1200 din carieră: „Mă simt ca la 30 de ani”
Data publicării:
Autor: Alexandru Negrici
WhatsApp
Foto: Agerpres
Foto: Agerpres
Cristiano Ronaldo a marcat un gol crucial și a oferit o pasă decisivă în victoria echipei Al-Nassr, care s-a impus cu scorul de 4-1 împotriva formației Al-Riyadh, în cadrul etapei a 16-a a campionatului saudit.

Acest meci a reprezentat apariția sa cu numărul 1.200 la nivel profesionist, combinând atât aparițiile la cluburi cât și cele la echipa națională.

După performanța impresionantă, Ronaldo a exprimat recunoștința față de colegii săi din echipă pentru contribuția adusă în realizarea acestui „milestone”. În postările sale pe rețelele sociale, el a menționat: „Încă trei puncte! Aș vrea să le mulțumesc tuturor coechipierilor mei care m-au ajutat să ajung la aceste 1.200 de meciuri. A fost o aventură minunată, dar nu am terminat încă!”

Deși va împlini 39 de ani în februarie, superstarul fotbalului nu are niciun plan de retragere. Sub contract cu Al-Nassr până în 2025, Ronaldo a declarat în repetate rânduri dorința sa de a continua să joace și după vârsta de 40 de ani.

„Sunt fericit, vreau să continui și să văd ce se întâmplă. Dacă mai pot juca la 40 de ani, pot juca și la 41, 42…”, a dezvăluit Ronaldo într-un interviu din 2022 acordat ESPN. El a subliniat importanța îngrijirii corpului și minții sale pentru menținerea formei și a stabilității mentale necesare în fotbal.

Deși se află pe drumul longevității sportive, Cristiano Ronaldo va trebui să continue mult timp pentru a depăși recordul lui Peter Shilton. Acesta este fotbalistul cu cele mai multe meciuri la nivel profesionist, având 1.387 de prezențe, conform descrierii sale pe rețelele de socializare, dar și potrivit statisticilor oficiale. O performanță uriașă pentru Ronaldo, care privește în viitorul său fotbalistic cu o atitudine plină de determinare și ambiție.

„Din punct de vedere genetic, nu o să spun că mă simt ca la 25 de ani, nu ar trebui să exagerez. Dar e ca şi cum aş avea 30 de ani. Am mare grijă de corpul şi de mintea mea. Longevitatea este un lucru fascinant”, a mărturisit Ronaldo în 2022.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel