Cristian Sima, țeparul vedetelor, executat silit de o creatoare de modă
Broker-ul Cristian Sima pierde al doilea proces în fața unei instanțe din România. După procesul de calomnie, în care magistrații Tribunalului București l-au condamnat pe Sima la plata a 30.000 de dolari către analistul Bogdan Chirieac, designerul Flora Năstase a reușit în instanță să-i fie recunoscută creanţa de aproximativ 600.000 de euro asupra firmei WBS România, casa de brokeraj condusă până în 2011 de Cristian Sima şi controlată în continuare de acesta. De asemenea, după circa un an de zile de la fuga lui Sima în Islanda, în toamna anului trecut autoritățile au început urmărirea penală a lui Sima, în prezent făcându-se audieri şi cercetări, informează libertatea.ro.
Designerul Flora Năstase a fost una dintrte persoanele care a căzut în plasa țeparului Cristian Sima, aceasta alegându-se cu o pagubă de 600.000 de euro, bani pe care nu ştie dacă îi va mai vedea vreodată, deoarece, după fuga în Islanda, Sima se pare că încearcă să-și piardă urma. Ultimele informații se referă că acesta ar fi în Elveția, de unde acordă din nou consultații bursiere.
În timp ce alte nume sonore din lumea politică și a afacerilor au refuzat să depună plângere împotriva broker-ului ţepar, Cristian Sima, ca să nu ajungă de râs ori ca să nu-i facă acestuia şi mai mult rău, şi-au trecut sutele de mii de euro investite în firma lui de brokeraj la categoria pierderi, designerul Flora Năstase nu s-a dovedit a fi atât de miloasă sau de binevoitoare.
Supărată că a pierdut o sumă uriaşă, mai bine de o jumătate de milion de euro, aceasta şi-a căutat dreptatea în instanţă.
După un război ameţitor prin tribunal, care s-a întins pe o durată de şase luni, Flora a obţinut, nu fără nervi şi fără emoţii, la sfârşitul lunii trecute, o hotărâre prin care, surpriză, îi este recunoscută creanţa de aproximativ 600.000 de euro asupra firmei WBS România, casa de brokeraj condusă până în 2011 de Cristian Sima şi controlată în continuare de acesta. Conform hotărârii 20.777/3/2013, instanţa numeşte administrator judiciar provizoriu firma Recuperare Consulting Grup Ipurl, care va declanşa procedura de insolvenţă asupra firmei WBS, dar şi de recuperare a datoriei către debitorul Flora Năstase. De precizat însă că hotărârea instanţei poate fi atacată cu recurs.
Cine se numără printre păgubiții lui Cristian Sima
Tudor Chirilă, Andreea Raicu, foştii miniştri Daniel Dăianu şi Cătălin Predoiu, Puiu Popoviciu, designerul Irina Schrotter, Walter Zenga, Radu Dimofte sunt alte nume de pe lista lui Sima, fost şef al Bursei din Sibiu, care şi-au văzut averile “topite” odată cu fuga din ţară a afaceristului, în octombrie 2012.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News