Data publicării:
Cristi Borcea e tatăl lor
România, ianuarie 2016. Începutul anului a fost dur, ironic, frust. Tipic românesc aș putea să spun.
În timp ce la TV era programat filmul Interstellar: Călătorind prin univers, cei mai puțin norocoși se urcau în trenul de Oradea ca să ajungă în București după 15 ore. La fel ca în Interstellar, dar mai tare ca în film pentru că nu se petrecea în viitor ci chiar în prezent, căldura și apa caldă erau oprite în multe dintre cartierele Capitalei, dar, deși suntem strănepoții Mioriței, noi nu anunțam prăbușirea civilizației precum Michael Caine ca să căutăm o altă planetă. Ne-am mutat doar în alt sector ca să putem face un duș.
Dar cei mai ghinioniști dintre noi au fost Dacian Cioloș și Victor Ponta. Ultimul s-a întors în țară pentru a-și anunța înființarea Fundației, dar înafară de câțiva pesediști supărați, nimeni nu l-a auzit, iar premierul Cioloș s-a întâlnit cu însăși Personalitatea Anului 2015, Angela Merkel, dar iarăși fără să capteze atenția publicului ocupat cu ultima producție telenovelistică de pe piață – potența sexuală a deținutului Cristi Borcea.
Zbaterea națiunii și a presei a fost sintetizată ironic de doi colegi pe Facebook:
"Ok, am inteles, autoritatile nu sunt in stare sa gestioneze zapada, RADET, ELCEN sunt la pamant, sedinta CSM, toate ca toate, dar voi va dati seama ca noi traim in tara in care pe Cristi Borcea se bat doua femei, dintre care una e Valentina Pelinel? radem, glumim, dar eu sunt putin ingrijorata:)))). Andreea Udrea"
"Stati linistiti, nu mai trebuie sa primim un million de refugiati, il avem pe Cristi Borcea. Cătălin Pena"
De latura serioasă a subiectului s-au ocupat marii moderatori, care s-au dedulcit prin programe speciale despre opera și viața lui Borcea - femeile din viața lui Borcea și, de ce nu, ce-i rezervă astrele lui Borcea. Practic o lecție de jurnalism pentru BBC și CNN.
În aceste condiții, cancelarul Merkel a pierdut fără apel în fața lui Cristi Borcea.
Alte bizarerii de început de an:
*Henriette Reker, primarul din Koln, o doamnă trecută de prima tinerețe, a propus un cod de conduită pentru femei după seria de agresiuni sexuale din Ajunul Anului Nou.
*Proteste pro și contra refugiați și chiar o poveste lacrimogenă despre un imigrant din Siria găzduit de o ziaristă din Anglia.
*Statul american Alabama a intentat o acţiune judiciară împotriva Administraţiei Barack Obama pentru a contesta planul de primire a refugiaţilor sirieni.
În tot acest timp, presa internaţioanlă a relatat mai multe zile la rând despre situaţia tragică în care se află locuitorii oraşului Madaya, din Siria, care au ajuns să mânânce animale de companie... În loc să le asiguri condiții în Siria, să-i amăgești prin Germania.... Cine să mai înțeleagă ceva...
Tot în prima săptămână, parlamentarii români ne-au liniștit - vor relua discuţiile privind majorarea salariilor lor de îndată ce vin din vacanța de o lună. Iar Merkel avertizează: Românii sunt bine primiţi în Germania, dar nu pot primi prestaţii sociale cei care nu muncesc. Nu suntem o uniune socială .... Poate ne învață Personalitatea Anului cum să facem să rămânem cu muncitorii și să plece parlamentarii?
La distanță de o oră, agențiile de știri au prezentat două articole - O femeie care a mers la Psihiatrie a murit în curtea SJU Piteşti după ce a fost trimisă la UPU și o companie chineză a prezentat prima dronă din lume care poate transporta oameni .... Pe cine să teleportăm mai întâi? Aici nu ne trebuie niciun ajutor. Știm răspunsul...
În aceste condiții poți să înțelegi și că un român a încercat să deschidă, în zbor, uşa unui avion care efectua o cursă internă în Spania.
Și uite așa a trecut prima săptămână din noul an. La mulți ani!
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News