Criminalul din Bran susține că soții pe care i-a omorât i-au făcut vrăji
Bărbatul acuza de dublă crimă la Bran își motivează gestul prin faptul că cei doi soți i-ar fi făcut vrăji.
Bărbatul acuzat că i-a omorât pe cei doi soți din Șimon, Bran, își motivează gestul prin faptul că cei uciși i-ar fi făcut vrăji, conform BizBrașov.
Ca urmare a examenului medico-legal, anchetatorii au ajuns la concluzia că cei doi soți au fost agresați cu cuțitul, însă decesul a survenit după ce acestora le-au fost aplicate mai multe lovituri de topor.
Adrian Radu, prim-procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov, a precizat că urmează a fi efectuată și o expertiză ADN pentru a se stabili dacă bărbatul a avut vreun complice la crimă sau a acționat de unul singur.
Bărbatul acuzat de dublă crimă, care este și vărul uneia dintre victime, a lăsat și un soi de document justificativ redactat pe o foaie, cel mai probabil scris după comiterea faptei, din care reiese că starea sa mintală nu era cea firească. Acesta menționează faptul că a mama sa a ajuns în rai și că el va ajunge în iad, iar gestul și-l motivează prin faptul că cei doi soți i-ar fi făcut vrăji.
Procurorii așteaptă și expertiza psihiatrică a bărbatului care este în prezent în arest pentru o perioadă de 30 de zile.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News