Crimă la spital: Un pacient a înjunghiat mortal un bolnav și a rănit o asistentă
Incident grav la Spitalul de urgenţă Sf. Spiridon din Iaşi, unde un bătrân în vârstă de 82 de ani, internat cu afecţiuni cardiace, a înjunghiat mortal un alt pacient, în vârstă de 78 de ani. De asemenea, bărbatul a înjunghiat şi o asistentă care a incercat să-l potolească.
Tragedia s-a petrecut la Spitalul de urgenţă "Sf. Spiridon" din Iaşi, luni dimineaţă, în jurul orei 7.30, când un pacient internat cu afecţiuni cardiace s-a ridicat brusc din pat şi a înfipt un cuţit în inima unui bolnav dintr-un pat alăturat, potrivit adevarul.ro. Victima, în vârstă de 78 de ani, a murit pe loc.
Atacatorul a mai înjunghiat în braţ şi o asistentă medicală care a încercat să intervină. Potrivit oficialilor spitalului, femeia este în afara oricărui pericol. Agresorul a fost imobilizat şi urmează să fie transferat la Spitalul de Psihiatrie. Acesta nu se afla în evidenţe cu probleme psihice.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News