Data publicării:

Creștere prețuri. Adrian Oros, ministrul Agriculturii: Avem acceptul Comisiei Europene!

Autor: Ema Apostu | Categorie: Sanatate
WhatsApp

Ministrul Agriculturii, Adrian Oros, a vorbit despre o posibilă creştere a preţurilor .

Alegeri prezidentiale 2024

"Nu vreau să alertez cetăţenii, populaţia. Acest lucru va depinde de foarte multe lucruri, de evoluţia, de durata evoluţiei pandemiei, de ceea ce se întâmplă şi la nivel european, şi la nivel mondial în industria alimentară şi de agricultură, depinde de foarte mulţi factori. Au fost afectate la începutul crizei anumite domenii de activitate, din fericire în agricultură şi industria alimentară încă nu s-au înregistrat pierderi foarte mari, mă refer în general, nu punctual, pentru că unii agenţi economici sau fermieri au înregistrat pierderi, acum facem această evaluare pentru a putea să îi sprijinim", a declarat Oros, la Satu Mare, scrie Agerpres.

"Avem mai multe forme de sprijin"

El a precizat că vor putea fi cheltuiţi 80 de milioane de euro pentru sprijinirea fermierilor, din fonduri europene.

"Avem mai multe forme de sprijin la care ne gândim. Avem acceptul Comisiei Europene să folosim banii din bugetul Uniunii Europene care au rămas neutilizaţi din măsuri ce au fost mai puţin accesate. Vom putea cheltui cele 80 de milioane de euro rămase neaccesate din măsuri pe nişte scheme de sprijin forfetar, aşa a spus Comisia, pentru fermieri până la 5.000 de euro, pentru procesatori până la 50.000 de euro. Sunt nişte scheme de sprijin care se adresează fermierilor mici şi medii", a mai spus Oros.

Ministrul Agriculturii efectuează sâmbătă mai multe vizite la societăţi din judeţul Satu Mare pentru a afla modul în care acestea au fost afectate de pandemie.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel