Cresc bursele elevilor. Consiliul Naţional al Elevilor, amendamente - DOCUMENT
Data publicării:
Autor: Florin Răvdan
WhatsApp
Sursa: Pixabay
Sursa: Pixabay
Ministerul Educaţiei a anunţat că vor creşte bursele pentru elevii din România. Şi Consiliul Naţional al Elevilor a adus amendamente propunerii, iar acestea au fost acceptate. 

"În anul școlar 2020/2021 numărul total al elevilor eligibili pentru acordarea burselor școlare (separat de bursele profesionale și de bursa „Bani de liceu”)* a fost de 1.418.331 (710.731 elevi în învățământul gimnazial, 600.192 elevi în învățământul liceal și 107.408 în învățământul profesional). Dintre acestia, un număr de 753.400 elevi au avut medii mai mari de 8.50 (mai mult de 53% din totalul elevilor eligibili); un număr de 578.743 elevi au avut medii mai mari de 9.00 (mai mult de 40% din totalul elevilor eligibili); un număr de 346.698 elevi au avut medii mai mari de 9.50 (aproape 25% din totalul elevilor eligibili);

La începutul anului școlar 2021/2022 numărul total al elevilor eligibili pentru acordarea burselor școlare este de 1.421.467 (741.848 elevi în învățământul gimnazial, 576.507 elevi în învățământul liceal și 103.112 în învățământul profesional)", a transmis Ministerul Educaţiei printr-un comunicat de presă.

Amendamente propuse de Consiliul Naţional al Elevilor

"În data de 14.09.2021 Consiliul Național al Elevilor (CNE) a propus o serie de amendamente la ordinul ministrului privind aprobarea Criteriilor generale de acordare a burselor elevilor din învățământul preuniversitar de stat, conform adresei atașate. Astfel, CNE a propus modificarea Art. 8 al OM 5576/2011 în următoarea formulare: „ Bursele de merit se acordă elevilor care se încadrează în cel puțin unul din cazurile următoare:[...]cazul 2: au rezultate deosebite la învățătură - au obținut media generală între 9.50 -10.00 .....”

Ministerul Educației a analizat propunerea Consiliului Național al Elevilor și a promovat-o ca atare în Nota de Fundamentare a proiectului de Hotărâre de Guvern pentru aprobarea cuantumului minim al burselor, odată cu creșterea de 5 ori a cuantumului minim al bursei de performanță, cu dublarea cuantumului minim al burselor sociale și de merit și creșterea cu 50% a bursei de studiu.

Numărul total estimat al burselor care vor fi acordate în anul 2022 este de 670.000 (cca. 47%, în raport cu numărul elevilor eligibili).

Precizăm că bursa de ajutor social se poate cumula cu bursa de performanță, cu bursa de merit sau cu bursa de studiu", a mai transmis ministerul.

IATĂ AICI LISTA COMPLETĂ A AMENDAMENTELOR PROPUSE DE CNE. 

Buget dublu faţă de 2021

"Reamintim că în anul 2020 bugetul total, la nivel național, al burselor elevilor a fost de 270 milioane lei, în anul 2021 bugetul total al burselor elevilor a fost de 540 milioane lei, iar pentru anul 2022, aferent acestor creșteri, bugetul estimat propus este de peste 1,031 miliarde de lei (de cca. 4 ori mai mare în raport cu bugetul de burse al anului 2020). La acest buget se adaugă cca. 240 milioane lei pentru bursa profesională și bursa „Bani de liceu”, sume alocate de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Educației.

Ministerul Educației se delimitează de orice informație falsă apărută în mass-media cu privire la micșorarea cuantumului burselor elevilor/micșorarea bugetului acordat pentru bursele elevilor. Ministerul Educației a făcut și face eforturi susținute pentru ca în anul 2022 să se asigure un buget de 4 ori mai mare față de anul 2020 și aproape dublu față de anul 2021. Creșterea semnificativă a cuantumului minim al burselor se constituie în egală măsură într-un instrument real și eficient de stimulare a performanței, dar și de reducere a abandonului școlar.

*Numărul de beneficiari ai bursei profesionale (200 lei/luna) a fost 111.786, iar numărul de beneficiari ai bursei „Bani de liceu” (250 lei/luna) a fost 28.588", a concluzionat Ministerul Educaţiei.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel