Data publicării:

"Credeați că zahărul este vinovat?". Legătura dintre fumat și diabet - Bilic, explicații: Mortalitatea crește cu până la 119%

Autor: Florentina Constantin | Categorie: Sanatate
WhatsApp
Imagine cu rol ilustrativ / Sursa foto: Pexels (lil artsy)
Imagine cu rol ilustrativ / Sursa foto: Pexels (lil artsy)

Medicul nutriționist Mihaela Bilic a tras un semnal de alarmă privind legătura dintre fumat și diabet. 

"Credeați că zahărul este vinovat pentru diabet? Aflați că fumatul crește cu 45% riscul de diabet. 2% din cazurile de diabet de tip 2 sunt datorate fumatului! Cum se explică asocierea dintre fumat și diabet? De vină sunt substanțele prezente în țigară. Este dificil de găsit compusul nociv, având în vedere că o țigară conține 3500 substanțe diferite și 500 elemente gazoase volatile.

Tbagismul induce o inflamație cronică la nivelul organismului și are efect toxic la nivelul pancreasului. Nicotina produce vasoconstricție la nivelul capilarelor, scade fluxul de sânge și regenerarea celulelor.

Asocierea dintre diabet și fumat este foarte periculoasă. Riscul de a face un infarct, un accident vascular cerebral sau o altă complicație cardiacă este foarte mare la diabeticii care fumează. Până și mortalitatea crește cu 43 până la 119% în funcție de numărul de țigări fumate zilnic.

Fumatul:

- favorizează ateroscleroza, adică îngustarea vaselor de sânge

- induce o creștere a glicemiei și a colesterolului rău (LDL colesterol)

- afectează vascularizația și funcționarea organelor

- duce la hiperglicemie cronică: celulele sunt mai puțin sensibile la insulină și nivelul glicemiei rămâne crescut. La fumători apare rezistența la insulină, o etapă premergătoare diabetului. 

În cazul în care aveți diabet este esențial să renunțați la fumat pentru a evita apariția complicațiilor. Nefropatia, retinopatia și neuropatia diabetică apar mai frecvent la fumători. La fel și complicațiile cardiovasculare și bolile pulmonare. 

Avem și vești bune! Dacă opriți fumatul, beneficiile apar imediat:

- după 24 ore, riscul de infarct începe să scadă și, după 48 ore, nicotina nu mai este prezentă în sânge

- după 3-9 luni, respirația se ameliorează și, după 1 an, riscul de boli cardiovasculare este redus la jumătate. 

Este nevoie de 5-10 ani de abstinență pentru ca riscul de diabet de tip 2, infarct sau accident vascular să fie la fel de mic ca la nefumători. Merită să renunțați la fumat, chiar și de frica diabetului!", a scris Mihaela Bilic pe Facebook.

Citește și:

Ce se întâmplă în corpul tău la 2-3 ani după ce renunți la fumat. Dr. Trifan (Sanador) arată beneficiul enorm. Cum calculezi riscul de cancer pulmonar în funcție de pachetele fumate pe zi

Dr. Cătălina Trifan, medic primar medicină internă, șef al Secției Medicină Internă la Spitalul Clinic SANADOR, a vorbit, în cadrul interviul acordat DCNews și DCMedical, despre riscul dat de fumat. Aceasta a subliniat că de fiecare dată pacientul fumător este analizat în funcție de anumite criterii. 

Astfel, riscul unui fumător este cu mult mai mare decât dacă n-ar fuma, indiferent că este obez, că este dislipidemic, că are diabet sau hipertensiune: ”Dacă ești fumător, aceste lucruri sunt exponențiale”, spune dr. Trifan. 

Când ai un risc enorm de cancer pulmonar

”Există un indice care se calculează în funcție de numărul de pachete de țigări pe care le pacientul îl fumează. Acest indice poartă numele de pachete/an. Să presupunem că un pacient fumează un pachet pe zi, de 20 de ani. Acest indice reprezintă 20 pachete/an. Se consideră că dacă el depășește 25 pachete/an are un risc enorm de a face cancer pulmonar și ar trebui să renunțe. Dacă el fumează 2 pachete pe zi, de 20 de ani, indicele este mult mai mare, de 40 pachete/an” a explicat dr. Cătălina Trifan. 

Medicul a explicat că acest indice nu se raportează la înălțimea, kilogramele sau alte aspecte de statură ale pacientului. ”Este legat strict de cât timp fumează și cât fumează. Dacă pacientul reduce numărul de țigări, există deja un beneficiu, dacă el renunță la fumat, deja beneficiul este major” spune dr. Cătălina Trifan. Citește mai departe>>

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel